Actualitate

Se pregătește o comisie specială pentru Roşia Montană

Plenul Parlamentului a adoptat cu 311 voturi pentru, cinci voturi împotrivă şi 15 abţineri, proiectul de Hotărâre privind constituirea Comisiei speciale comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru avizarea Proiectului de Lege privind unele măsuri aferente exploatării minereurilor auro-argentifere din perimetrul Roşia Montană şi stimularea şi facilitarea dezvoltării activităţilor miniere în România.

Proiectul a fost aprobat cu amendamentul formulat de către senatorul social-democrat Ioan Chelaru, care a propus completarea articolului 8 al proiectului de Hotărâre, prin introducerea unui nou alineat (2) prin care să se precizeze că termenele pentru depunerea amendamentelor şi pentru raportul Comisiei speciale comune a Parlamentului privind Roşia Montană vor fi stabilite de către conducerea Camerei Deputaţilor.

„Având în vedere că proiectul, indiferent cât de mult sau cât de puţin va fi modificat în Comisia specială, trebuie să treacă prin cele două Camere, propun la articolul 8 un nou alineat, alin. 2, care să aibă formularea - «După dezbaterea proiectului de către prima Cameră sesizată acesta se înaintează Camerei Deputaţilor, în calitate de Cameră decizională. Termenele pentru amendamente şi pentru depunerea raportului Comisiei specială se stabilesc de către Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor». Pentru Senat există în actualul proiect de Hotărâre un termen, 20 octombrie, pentru Cameră nu se putea prevedea un astfel de termen”, a spus Chelaru.

Etichete: rosia montana
abonare newsletter