Actualitate

Alain Delon a ajuns la spital

Actorul francez Alain Delon, în vârstă de 77 de ani, a fost internat pentru 48 de ore din cauza unei aritmii cardiace care s-a manifestat în ultimele zile, au anunţat marţi producătorii turneului cu piesa de teatru "Une journée ordinaire", în care starul joacă alături de fiica sa, Anouchka.

Alain Delon a ajuns la spital Alain Delon a ajuns la spital

Actorul a fost internat marţi după-amiază, iar această spitalizare prevăzută a fi de scurtă durată "nu va avea niciun impact asupra turneului care va debuta pe 5 octombrie", au precizat organizatorii turneului, într-un comunicat citat de AFP, scrie Mediafax.

Aritmia este tulburarea cardiacă cel mai frecvent întâlnită. Perturbările ritmului cardiac afectează frecvenţa, regularitatea şi intensitatea contracţiilor inimii. Această tulburare poate fi de origine fiziologică sau să apară ca urmare a unei boli.


În primăvara anului 2012, Alain Delon a fost internat pentru câteva zile la Spitalul american din Neuilly, în apropiere de Paris, pentru a corecta o aritmie cardiacă. Actorul a suportat o scurtă intervenţie "sub o anestezie de 10 minute", a precizat el.

"O aritmie apare atunci când inima nu mai bate, dintr-o dată, aşa cum ar fi trebuit să bată, iar medicii o pun la punct pentru a o face să bată în mod normal", a explicat Alain Delon la acea vreme pentru postul BFM TV.


Născut pe 8 noiembrie 1935 la Sceaux, în apropiere de Paris, Alain Delon, o legendă a cinematografiei franceze şi europene, a jucat în peste 100 de filme într-o carieră de 50 de ani, iar unele dintre aceste pelicule - "Rocco şi fraţii săi", "Ghepardul", "Laleaua neagră", "Clanul sicilienilor" - sunt considerate veritabile capodopere ale celei de-a şaptea arte.

 

Ultimele Stiri
abonare newsletter