Actualitate
Daniel Radcliffe, de la Harry Potter la Freddie Mercury
Daniel Radcliffe a fost idolul copiilor și al adolescenților când l-a interpretat pe celebrul ucenic vrăjitor Harry Potter, iar acum ar putea juca rolul unei legende a rockului: Freddie Mercury, solistul grupului Queen.
Potrivit unei surse, actorul ar avea și talent de cântăreț, de aceea producătorii filmului biografic Freddie Mercury s-ar fi gândit la el. Actorul Sacha Baron Cohen (celebrul Borat), ales inițial pentru rol, l-a refuzat în cele din urmă pentru că nu a fost de acord cu scenariul, relatează soirmag.be, preluat de Agerpres.
Interpretul lui Harry Potter nu a dat încă niciun răspuns. Ținând seama de faptul că actorul încearcă să scape de imaginea de veșnic adolescent cu bagheta magică (refuză categoric să joace în următorul film inspirat din aventurile lui Harry Potter), s-ar putea să-și lase deja mustața să crească, încheie soirmag.be