Actualitate

Parlamenarii Comisiei speciale au fost primiţi cu proteste, miercuri, la Roşia Montană

La intrarea în galeria Cătălina-Monuleşti, 13 din cei 19 membrii ai Comisiei speciale parlamentare, care şi-au miercuri diminaţa vizita în zona Roşia Montană, au fost primiţi cu proteste din partea localnicilor şi minerilor care susţin investiţia.

Aproximativ 300 de persoane din Roşia Montană - localnici şi mineri care susţin investiţia - i-au întâmpinat cu proteste, miercuri, pe membrii Comisiei speciale parlamentare, la intrarea în galeria Cătălina-Monuleşti, scrie Mediafax.

Cei 13 parlamentari din Comisia specială parlamentară au ajuns în zona galeriei Cătălina-Monuleşti în jurul orei 14.30, ei fiind întâmpinaţi de aproximativ 300 de protestatari - localnici şi mineri din Roşia Montană care susţin proiectul minier.


Oamenii sunt îmbrăcaţi în salopete de lucru, au căşti şi lămpaşe care sunt aprinse şi scandează "Vrem minerit", "Ne-am săturat de la atâta aşteptat", "România, nu uita, mineritu-i şansa ta", "Vrem să muncim, nu să cerşim", dar au afişat şi bannere cu inscripţiile "Mineritul este pâinea noastră" şi "Soroş, Soroş, lasă-ne!".

Înainte de a ajunge la Roşia Montană, parlamentarii au vizitat cartierul Recea din Alba Iulia, construit de Roşia Montană Gold Corporation pentru localnicii care au optat să se mute la oraş.


În drum către Roşia Montană, parlamentarii s-au oprit la staţia de tratare a apelor acide, aflată la intrarea în localitate, iar după întâlnirea cu primarul Eugen Furdui ei au urcat pe munte, îmbrăcaţi cu echipamente de protecţie.

Ultimele Stiri
abonare newsletter