Actualitate

Au început furturile de capace de canal. Şase capace furate în câteva ore

Reprezentanţii Companiei de Apă Someş (CAS) atrag atenţia că în perioada rece se intensifică furturile capacelor de cămin. Potrivit acestora, deocamdata „începutul este timid”. „Dispariţia capacelor de camin este cauzată de sustragerea lor în scopul valorificării economice de către persoane ce nu ţin cont de posibilele consecinţe asupra semenilor. Acest fenomen, din experienţa noastră, creşte în intensitate în sezonul rece octombrie-martie”, spun reprezentanţii CAS Cluj.

sursa foto: adevarul.ro sursa foto: adevarul.ro

Sâmbătă au fost sustrase şase capace - două de pe Ploieşti şi patru de pe Bistriţei. „Ceea ce face situaţia de acum mai neobişnuită este faptul că cele de pe Ploieşti au fost sustrase în timpul zilei, din coincidenţă personalul nostru din sector trecând pe acea stradă de dimineaţă şi apoi la prânz la o nouă trecere a constatat lipsa”, a declarat Lucian Croituru, purtător de cuvânt la CAS Cluj.

„Pentru a preveni orice potenţială accidentare a cetăţenilor sau automobilelor, facem un apel la toţi locuitorii din aria administrată de CAS să sprijine efortul Companiei de a identifica şi semnala eventualele cazuri de acest gen. Reînnoim apelul către firmele de colectare de fier vechi ca, în baza protocolului semnat cu Compania de Apă Someş să verifice cu atenţie cantităţile de metale aduse spre valorificare şi să nu achiziţioneze astfel de capace de cămin, întregi sau bucăţi. Reamintim pe această cale Asociaţiilor proprietari, că administrarea căminelor de vizitare situate pe reţelele interioare,  inclusiv a capacelor, cade în sarcina lor, multe cazuri de sustrageri a ”capacelor de canal” având loc pe aceste porţiuni”, a mai precizat Croitoru.

Ultimele Stiri
abonare newsletter