Actualitate
Membrii ANOSR din Cluj şi toată ţara pregătesc acțiuni de protest
Președintele Alianței Naționale a Organizațiilor Studențești din România, Mihai Dragoș, a afirmat marți că organizația pe care o conduce pregătește acțiuni de protest "în lipsa unor perspective reale din partea Guvernului de creștere a finanțării educației și tratării acesteia ca prioritate națională". Printre oraşele în care vor avea loc manifestaţiile se află şi Cluj-Napoca.
Membrii ANOSR din Cluj şi toată ţara pregătesc acțiuni de protest"Odată cu deschiderea anului universitar, organizațiile studențești din toată țara, membre ale Alianței Naționale a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR), au transmis un mesaj adresat guvernanților prin care au cerut alocarea unui procent de 6% din PIB pentru educație. Fie că au pus bannere în sălile festive de deschidere a anului universitar, fie că au pus cearceafuri la intrarea în universitate sau pe căminele studențești, mesajul lor către decidenți a fost același și anume respectarea Legii Educației Naționale și a asumărilor făcute privind finanțarea educației prin alocarea a 6% din PIB. O parte dintre reprezentanții studenților și-au manifestat nemulțumirea față de situația actuală a sistemului de educație din România în discursurile adresate conducerii universităților, cadrelor didactice și tinerilor boboci, îndemnându-i să se alăture demersului lor privind creșterea finanțării educației", se arată într-un comunicat de presă al ANOSR.
Totodată, studenții de la ANOSR cer stoparea creșterii taxelor în universități (pentru locurile cu taxă), creșterea fondului de burse și direcționarea unei sume speciale pentru bursele sociale, mai multe investiții în căminele din campusurile universitare și servicii de consiliere și orientare de bună calitate.
Potrivit sursei citate, organizațiile studențești care au transmis mesajul lor către guvernanți sunt din Universitatea din București, Academia de Studii Economice din București, Universitatea de Arhitectură și Urbanism “Ion Mincu” București, Universitatea Babeș-Bolyai Cluj-Napoca, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Universitatea de Medicină și Farmacie “Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca, Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară Cluj-Napoca, Universitatea de Artă și Design Cluj-Napoca, Universitatea de Vest din Timișoara, Universitatea “Politehnica” din Timișoara, Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Universitatea de Medicină și Farmacie “Grigore T. Popa” din Iași, Universitatea “Ștefan cel Mare” din Suceava, Universitatea “1 Decembrie 1918” Alba-Iulia, Universitatea din Oradea, Centrul de Nord al UTCN din Baia Mare, Universitatea “Lucian Blaga” din Sibiu, Universitatea “Dunărea de Jos” Galați și Universitatea Maritimă din Constanța.
ANOSR susține că va solicita în următoarea perioadă întâlniri cu prim-ministru Victor Ponta și cu Ministerul Finanțelor Daniel Chițoiu pentru a discuta posibile soluții pentru creșterea bugetului alocat educației.