Actualitate

Cesar Millan se implică în oprirea măcelului câinilor vagabonzi din România

Scandalul legii eutanasierii câinilor maidanezi din România a ajuns în toată lumea! Imediat ce a aflat de noua lege din România, renumitul dresor Cesar Millan a reacționat și a transmis un mesaj pentru oprirea masacrului.

Celebrul dresor american, Cesar Millan îndeamnă iubitorii de animale să oprească legea care permite eutanasierea câinilor fără stăpân din România prin semnarea unei petiţii. El a postat un mesaj pe pagina oficială de facebook a fundaţiei sale prin care face trimitere către o petiţie pentru oprirea eutanasierii câinilor fără stăpân. ”Pe 25 septembrie Curtea Constituţională a autorizat omorârea în masă  a câinilor fără stăpân din România. Sub influenţa acestei noi legi, câinii vor fi ţinuţi 14 zile într-un adăpost supraaglomerat, apoi, dacă nu sunt adoptaţi, vor fi omorâţi. Maidanezii şi problema acestora pot fi manageriate într-un mod atât eficient cât şi uman. Arată-ţi sprijinul şi ia parte la oprirea masacrului din România!”, a spus Millan.

În mai puţin de 10 ore de la postarea mesajului pe reţeaua de socializare, mesajul lui Cesar Millan a fost distribuit mai departe de peste 450 de ori, iar comentariile nu au întârziat să apară. “Mii de oameni din Germania fac tot ce pot ca să ajute aceste sărmane animale. Trimitem bani şi mâncare în ţară şi adoptăm cât de mulţi câini putem. Animalele sunt omorâte pe stradă într-un mod oribil chiar înainte să fie duse în adăposturi, fără să mai ţină cont dacă sunt pui sau câini sănătoşi. Am văzut fotografii pe care nu le voi uita niciodată cu animale omorâte în România”, scrie Christine din Germania, acesta fiind doar unul din sutele de mesaje postate deja pe pagina fundaţiei lui Cesar Millan.  


Germanii, austriecii şi belgienii şi-au făcut deja un obicei în a adopta câini fără stăpân din România. De exemplu, anul trecut, de la adăpostul de câini al Primăriei Cluj-Napoca, aceştia au adoptat 380 de câini.

Este cunoscut faptul că dresorul american este împotriva eutanasierii câinilor şi încurajează în permanenţă, prin intermediul emisiunii sale TV şi turneelor, adoptarea câinilor fără stăpân. Cesar Millan a organizat chiar un miting de proporţii impresionante în SUA pentru a atrage atenţia că eutanasierea nu este soluţia potrivită pentru oprirea apariţiei patrupedelor pe străzi, ci adoptarea şi sterilizarea lor.


Petiţia împotriva eutanasierii câinilor maidanezi poate si semnată AICI.

 

Ultimele Stiri
abonare newsletter