Actualitate

Câinii din adăposturi vor putea fi adoptaţi şi "la distanţă", pentru a nu fi eutanasiaţi

Câinii comunitari din adăposturile municipalităţii vor putea fi adoptaţi "la distanţă", de persoane care doresc să plătească pentru întreţinerea lor, pentru ca animalele să nu fie eutanasiate, potrivit proiectului de norme metodologice pentru aplicarea legii privind câinii fără stăpân.

Începând cu a 8-a zi de staţionare a câinilor fără stăpân în adăpostul public, aceştia pot fi adoptaţi la distanţă de către persoane fizice şi juridice din ţară şi din străinătate. Câinii adoptaţi la distanţă trebuie identificaţi, înregistraţi în Registrul de evidenţă a câinilor cu stăpân, deparazitaţi, vaccinaţi, sterilizaţi şi relocaţi în alte cuşti special destinate.
Persoanele care adoptă la distanţă câini fără stăpân suportă toate cheltuielile necesare pentru menţinerea câinilor în adăpost, prevede proiectul citat. Cheltuielile de întreţinere în adăposturile publice a câinilor fără stăpân adoptaţi la distanţă sunt stabilite prin hotărâre a consiliului local, respectiv prin hotărârea Consiliului General al Municipiului Bucureşti.
Serviciile specializate pentru gestionarea câinilor fără stăpân au obligaţia sa utilizeze donaţiile efectuate de persoanele care adoptă la distanţă numai pentru întreţinerea câinilor adoptaţi prin această procedură.
Adopţia la distanţă se realizeaza prin completarea unui formular, după care serviciile specializate pentru gestionarea câinilor fără stăpân au obligaţia să prelungeasca termenul de adăpostire a câinilor adoptaţi pe durata respectării de către adoptator a obligaţiilor materiale asumate prin declaraţia de adopţie la distanţă. Adopţia la distanţă poate fi încetată dacă adoptatorul nu respectă pentru o perioadă de două săptămâni consecutive, obligaţiile asumate prin declaraţia de adopţie la distanţă.

Etichete: caini comunitari
Ultimele Stiri
abonare newsletter