Actualitate
GALERIE FOTO: La târgul de la Negreni, poți să cumperi și un tren!
Paradisul colecționarilor de vechituri și-a păstrat renumele și în acest an. Situat exact la jumătatea distanței între Cluj-Napoca și Oradea, târgul de la Negreni adună anual zeci de mii de vizitatori și comercianți veniți din întreaga țară sau din Ungaria.
Mulțimea de vizitatori de la Negreni s-a făcut anunțată încă cu 10 km înainte să ajungem, formându-se o uriașă coloană de mașini în fața noastră pe distanță de două localități. Șoferii se deplasau cuminți în ritm de melc spre celebrul târg, nedând semne că ar avea nervii întinși la maxim, dar îți puteai da seama cât îi invidiază pe motocicliști, singurii care se strecurau pe lângă coloană.
Ajungem după 40 de minute de întârziere în Negreni, iar puhoiul de mașini lăsate pe marginea drumului și pe câmpuri, anunță amploarea târgului.
Oprim și noi mașina într-o semi-parcare improvizată pe câmp, ne înarmăm cu rucsaci uriași și pornim pe jos, plini de speranțe că vom găsi un munte de chilipiruri.
La prima vedere, ne încolțește o dezamăgire - vedem doar "chinezisme" noi, de sezon puse la vânzare: căciuli, pulovere și bocanci colorați Xao Bao, care stau aliniați perfect pe cutii de carton. Trecem repede și indiferenți pe lângă ele, și căutăm din priviri vechiturile dorite. Însă, după ce depășim acest sector, intrăm direct în “food court”, unde mirosul de mici, grătare și vin ne îmbie să poftim la mesele improvizate. Rezistăm tentației, încă, și trecem și mai repede spre "miezul" târgului, căutând cu disperare - orice în afară de ofertele de genul magazinelor "38".
“Cele mai sexoase femei să vină la mine!”
Organizarea din anii trecuți a târgului a dispărut complet și te pierzi foarte ușor de restul găștii. Astfel, toată lumea vorbește la telefon, iar conversațiile par aceleași: "Unde ești? Lângă cortul mare albastru! Care cort albastru că sunt o sută? Păi pe lângă pod? Care pod că și din acelea sunt mai multe”. Singurul reper al celor pierduți rămâne - ca-n vestul sălbatic - linia ferată, care devine astfel loc de reunire.
Ajungem la raionul second-hand unde munți de haine zac împrăștiate pe mese, iar lumea scotocește cu ardoare printre ele. Prețurile însă sunt destul de piperate.
Desigur, nici în acest an, vânzătorii nu s-au lăsat mai prejos, iar repertoriul de atragere a clienților este unul bogat și haios: “Haideți la adidași Dolce Banana”, “Poftiți la 4 mese, totul 5 lei, intrați la 4 mese”, “Ori de ninge, ori de plouă, ți-ai luat bundiță nouă”, “Cele mai sexoase femei să vină la mine!”, etc.
Oferta din acest an a fost bogată, însă nu prea variată. În general puteai găsi între baloții de haine doar geci, hanorace, polare și pantaloni de trening, iar la capitolul încălțăminte, cizme și bocanci cu prețuri variind între 40 de lei și 100 de lei.
Soarele începe să apună, împărțind târgul îmiresmat de fum de mici și cremă ieftină de ghete în două: o parte însorită, și una în umbră, oferindu-le astfel vizitatorilor rătăciți, un nou reper: “Nu știu unde sunt, dar în partea unde mă aflu, e umbră. La tine e soare?”, explică la telefon o tânără pierdută cu ochii pe imensul deal de-alăturea.
“Morcovul” dintre antichități
Dezorganizarea din acest an s-a făcut simțită și în marfa vânzătorilor. Dacă în anii trecuți, măcar la raionul “antichități” era ordine și disciplină, în acest an, un obiect care nu face deloc parte din această categorie s-a strecurat printre ele, stârnind întrebări incomode în rândul părinților cu copii (vezi galeria foto).
Chef de seară, cu Csárdás și voie bună
Ignorăm stomacul care dă semnale clare că nu mai poate îndura asemenea tratament și gonim prin târg sperând să apucăm să vedem cât mai mult din el, înainte ca vânzătorii să-și strângă marfa. Însă, de pe un pod care oferă o priveliște de ansamblu, observăm că n-am văzut nici jumătate din ceea ce are de oferit imensul târg de la Negreni și ne dăm bătuți. “Aici n-ai cum să vezi totul într-o zi... nu e de mirare că începe de joi balul și ține până duminică”, concluzionează doi tineri, dezamăgiți și ei.
Ne întoarcem spre mașină prin beznă și printre comercianții care strâng de zor marfa ce abia se mai vede. Cheful e în floare însă în zona cu mâncare și băutură, iar buna-dispoziție e asigurată de o trupă de muzicieni de la o terasă, care au pus de un Csárdás. Șuieratul insistent al unui tren personal acoperă totul. Lumea încărcată cu zeci de sacoșe aleargă disperată spre el, și se ascunde în vagoane, bucuroasă de “prada” adunată. Un comerciant se interesează la un megafon: “Doamnă... da trenu-i de vânzare? Cât costă un vagon?”, lumea începe să râdă, și parcă supărarea că n-am văzut destul începe să ne treacă. Data viitoare cu siguranță vom veni să explorăm mai multe zile, așa ne propunem în fiecare an.
