Actualitate

Peste 50.000 de vizitatori la Târgul de la Negreni

Peste 50.000 de persoane au vizitat târgul din localitatea Negreni, care s-a încheiat duminică şi în care doritorii pot găsi atât antichităţi şi alte produse folosite, cât şi produse noi.

Primarul comunei Negreni, Dorin Manea, a declarat pentru Agerpres că de regulă la ediţiile de toamnă ale târgului, numărul vizitatorilor se ridică la circa 50.000 de persoane, dar că în acest an, numărul este semnificativ mai mare, atât pentru faptul că a fost vreme bună, cât şi pentru faptul că suprafaţa târgului a fost extinsă cu două hectare.

Vizitatorii sunt din toată ţara, dar şi din mai multe ţări europene. 'Ceea ce este îmbucurător pentru imaginea comunei noastre este că suntem vizitaţi de colecţionari de antichităţi din Europa, din Ungaria, Cehia, Germania, Austria şi că numărul colecţionarilor şi a căutătorilor creşte de la an la an', a subliniat Dorin Manea.


Primarul comunei Negreni a mai spus că târgul aduce în bugetul primăriei peste 70.000 de lei la ediţia de toamnă, iar la cealaltă ediţie, de primăvară, mai puţin de 20.000 de lei. Aproximativ aceeaşi sumă intră şi în contul posesoratului care deţine terenul unde se desfăşoară târgul.

Târgul, care s-a deschis miercuri, oferă o gamă foarte largă de produse, inclusiv în ceea ce priveşte preţul.


Unul dintre participanţi, Liviu Purje, colecţionar, a declarat, pentru Agerpres, că cel mai scump produs al să îl vinde cu 1.500 de euro, dar că există în târg şi obiecte de colecţie care depăşesc 4.000 de euro. 'Aceste este un ceas în stil Secession, care a aparţinut unui descendent al familiei grofului Wesselenyi. Este o piesă de colecţie, o piesă de licitaţie. La Budapesta, numai femeia s-a vândut cu 3.000 de euro. Aici, aşa, este la 1.500 de euro, la preţ de piaţă. Are cam 250 de ani. Mai am un vânător lucrat de sculptor francez în bronz, la 1.500 de euro', a menţionat colecţionarul.

Întins acum pe o suprafaţă de opt hectare, târgul de la Negreni datează din anii 1.600 şi este atestat documentar din 1815.

Ultimele Stiri
abonare newsletter