Actualitate

Vrei să zbori deasupra Clujului? Află cum poţi câştiga un bilet!

Cu ocazia inaugurării noii piste a aeroportului Internaţional Cluj-Napoca, pe 26 octombrie va avea loc un miting aviatic, dar şi o serie de zboruri inaugurale, ce pot fi câştigate de clujeni.

Mitingul aerian se desfăşoară în intervalul orar: 13:00-15:30, pe Aeroportul Internaţional Cluj-Napoca. Intrarea publicului este liberă, iar RATUC va suplimenta numărul de autobuze în zona aeroportului. Spectacolul aviatic reuneşte salturi ale paraşutiştilor, demonstraţii ale planoarelor, acrobaţii cu avioane Extra 300 ale Aeroclubului României, demonstraţii ale elicopterelor Puma şi ale avioanelor de luptă MIG-21 Lancer, ale Forţelor Aeriene Române, cât şi elicoptere din dotarea Inspectoratului General de Aviaţie al M.A.I.

Inaugurarea noii piste de decolare-aterizare a Aeroportului Internaţional Cluj-Napoca va fi marcată de aterizarea primei aeronave pe noua pistă. Publicul prezent la eveniment va putea urmări momentul unic al primei aterizări şi ceremonia de inaugurare.


Zboruri gratis deasupra Clujului

Consiliul Judeţean Cluj oferă zboruri gratuite deasupra Clujului participanţilor care se vor înscrie la selecţia organizată. Perioada de desfășurare a selecţiei va fi 14-23 octombrie 2013, iar pe 26 octombrie selecţia va fi live de la Aeroport. Mai multe detalii pe linkul extern http://www.ekn.ro/tombolaaeroport/index.php?pg=inscriere.

 

Etichete: inaugurare pista
abonare newsletter