Actualitate

Mii de cadre medicale participă la un Marş al Tăcerii în Bucureşti. AFLĂ ce revendicări au!

Câteva mii de medici şi studenţi la medicină din Bucureşti şi din ţară s-au adunat, sâmbătă, în Piaţa Victoriei din Capitală, pentru a participa la un Marş al Tăcerii în vederea unei mai bune finanţări a sistemului sanitar.

Printre revendicările membrilor Coaliţiei Profesioniştilor din Sistemul de Sănătate se numără: alocarea pentru sănătate a 6% din PIB până în 2016; dublarea salariilor medicilor rezidenţi; o legislaţie care să protejeze independenţa profesioniştilor. De asemenea, aceştia cer autonomia spitalelor, apărarea demnităţii şi renunţarea la denigrarea profesioniştilor de către autorităţi; o lege a salarizării specifică sistemului de sănătate.
La marş se estimează că vor participa aproape 10.000 de oameni. "Deşi am anunţat că la marş vor participa 5.000 de persoane, aşteptăm ca până la finalul protestului să se strângă 7.000-10.000 de oameni", a declarat pentru Agerpres prof. univ. dr. Vasile Astărastoae, preşedintele Colegiului Medicilor din România. El a adăugat că nu se va renunţa la proteste până când nu vor fi soluţionate revendicările Coaliţiei Profesioniştilor din Sistemul Sanitar.
La eveniment participă şi studenţi la medicină din Cluj, Iaşi, Târgu Mureş, Galaţi.

Ministerul Sănătăţii: orice problemă se poate rezolva prin dialog

Ministerul Sănătăţii îşi exprimă regretul faţă de opţiunea liderilor Coaliţiei Profesioniştilor din Sănătate de a organiza astăzi, un  marş de protest. Reprezentanţii Ministerului consideră că orice problemă îşi poate găsi soluţionarea prin dialog continuu, colaborare şi încredere reciprocă. "Ministerul Sănătăţii recunoaşte şi respectă dreptul democratic al Coaliţiei Profesioniştilor din Sănătate de a protesta printr-un marş organizat, dar doreşte să reamintească faptul că în ultimele luni ministerul a purtat numeroase discuţii cu reprezentanţii acesteia pentru găsirea soluţiilor optime în privinţa rezolvării problemelor din sistemul sanitar revendicate de aceştia", au declarat reprezentanţii Ministerului.
 

Ultimele Stiri
abonare newsletter