Actualitate

Fostele soții ale lui Tom Cruise au ajuns bune prietene

Actriţele Nicole Kidman şi Katie Holmes, două dintre fostele soţii ale superstarului american Tom Cruise, au devenit bune prietene în ultimele luni şi vorbesc cu regularitate la telefon.

Potrivit presei internaţionale, cele două actriţe discută adeseori la telefon şi adoră să împărtăşească între ele diverse informaţii despre carierele şi vieţile lor de familie. "Au avut prima dată o conversaţie foarte plăcută. Au vorbit puţin despre ceea ce înseamnă să fii căsătorită cu Tom Cruise, iar de atunci au ţinut legătura. Nu discută chestiuni intime, precum cele sexuale, însă vorbesc despre alte lucruri, cel mai adesea despre copiii lor şi despre ce se mai întâmplă în vieţile lor", a dezvăluit o sursă pentru tabloidul National Enquirer, citată de Mediafax.

Nicole Kidman a adoptat doi copii - Isabella, în vârstă de 20 de ani, şi Connor, în vârstă de 18 ani - în timp ce era căsătorită cu Tom Cruise. Actriţa australiană are alţi doi copii - Sunday şi Faith - cu actualul ei soţ, cântăreţul de muzică country Keith Urban.


Katie Holmes, cea de-a treia soţie a lui Tom Cruise, are cu acesta o fiică, Suri, în vârstă de şapte ani. Katie Holmes şi Tom Cruise s-au despărţit în iunie 2012.

Potrivit aceleiaşi surse, Nicole Kidman şi Katie Holmes intenţionează să joace împreună într-un film.

Etichete: tom cruise
abonare newsletter