Actualitate

Salina Turda, Tezaurul din Transilvania

Conducerea Salinei Turda a publicat o broșură de prezentare a celui mai important obiectiv turistic al zonei, intitulată Tezaurul din Transilvania.

Broșura cuprinde 36 de pagini care beneficiază de o grafică de excepție șI este scrisă în limbile română, mahiară și engleză.

Ea va fi oferită vizitatorilor, spune directorul general al SC.Salina Turda Durgău SA, Vasile Nemeș.


În cadrul broșurii sunt prezentate galeria Frantz Josef, sala puțului de extracție, mina Iosif, sala crivacului, altarul, mina Terezia, mina Ghizela, mina Anton, intrarea principală în salină de la Durgău etc.

Salina Turda – un brand turistic născut în subteran, invitația adresată turiștilor de-a explora minunea din adâncuri, proprietățile terapeutice ale aerului din salină, toate vorbesc la superlativ despre tezaurul din Transilvania așa cum a fost supranumit.


Renumele Salinei Turda este incontestabil, atât în țară, cât și în afara ei, pentru că modul în care natura a conlucrat cu omul în crearea unei lumi subterane fascinante și influența pe care o are asupra bunăstării urbei este unic. An de an, tot mai mulți vizitatori vor coborî în subteran pentru a respira sănătate și a admira ceea ce imaginația omului nu ar fi putut crea, iar noi echipa Salinei Turda ne vom continua misiunea pentru ca această bijuterie a Transilvaniei să-și păstreze titlul de cel mai de succes proiect turistic din România, spune Vasile Nemeș, directorul general al SC.Salina Turda Durgău SA.

Etichete: salina turda
Ultimele Stiri
abonare newsletter