Actualitate

FOTO - 65 arbori plantați în Mănăștur pentru bebelușii din Cluj-Napoca

Programul Primăriei Cluj-Napoca, “Un copil, un arbore” continuă și anul acesta. Primarul Emil Boc, viceprimarul Anna Horvath împreună cu părinții copiilor au plantat, joi, în Mănăștur, 65 de arbori.

În timpul plantărilor, primarul Emil Boc s-a fotografiat cu copiii pentru care au fost plantați copacii. “În primul rând sunt părinte, am două fete, știu ce înseamnă colicele și să dormi cu ele pe burtică, știu ce înseamnă să te trezești noaptea pentru că le dor dinții sau au probleme cu colicele specifice vârstei. Am și studii de specialitate, de puericultură astfel încât știu noțiunile elementare de creștere și educare a unui copil”, a spus Boc.

Prin programul “Un copil, un arbore”, se urmărește crearea mai multor spații verzi în oraș. “Această acțiune de astăzi face parte din campania Un copil un arbore pruin care dorim să realizăm cât mai mult spațiu verde în orașul nostru. Până acum au fost plantați în orașul nostru peste 1.000 de arbori în cadrul acestui program. În perioada aceasta vor planta peste 500 de arbori astfel încât să satisfacem cererile existente în număr de 800 în acest moment la Primărie. Ne bucurăm de faptul că sunt clujeni receptivi la această idee și vor și cu sufletul aproape de acest arbore toată viața de aici înainte”, a declarat Emil Boc.


Până acum, în cadrul programului Un copil un arbore au fost plantați aproximativ 1.000 de copaci, iar pentru anul viitor se estimează plantarea a încă 500 de copaci. Bebelușii din Cluj-Napoca au arbori în cartierele Dâmbu Rotund, Iris, Bună Ziua, Gheorgheni, Centru, Zorilor, Andrei Mureșanu, Gruia, Grigorescu, Someșeni, Bulgaria, Mănăștur, Mărăști.

Ultimele Stiri
abonare newsletter