Actualitate

Chris Brown, obligat prin lege să urmeze un tratament de dezintoxicare

Chris Brown a primit un ordin judecătoresc de internare timp de 90 de zile într-o instituţie de reabilitare psihică -pentru a urma un tratament de dezintoxicare şi a primi consiliere în vederea stăpânirii acceselor de furie-, la câteva zile după ce s-a externat dintr-un alt astfel de centru medical.

Potrivit Reuters, decizia judecătorească, emisă de judecătorul James Brandlin, de la Baroul districtual din Los Angeles, a fost dată în urma audierii în vederea eliberării condiţionate, după ce cântăreţul R&B Chris Brown a agresat un bărbat la Washington pe 27 octombrie, relatează Mediafax.

De asemenea, judecătorul a cerut mai multe informaţii în legătură cu arestarea cântăreţului pe 27 octombrie, pentru a stabili dacă acesta a încălcat termenii eliberării condiţionate.


Pe lângă ordinul de internare într-un centru de reabilitare, Chris Brown va trebui să efectueze cel puţin 24 de ore de muncă în serviciul comunităţii pe săptămână, să se supună unei testări periodice pentru consumul de droguri şi să ia medicamentele prescrise.

Cântăreţul a răspuns "da" la întrebarea judecătorului dacă acceptă termenii modificaţi ai eliberării condiţionate.


Totodată, Chris Brown are interdicţie de a părăsi districtul Los Angeles, dar judecătorul James Brandlin a declarat că acestuia i se va permite să meargă la Washington pentru înfăţişările la tribunal pentru acuzaţiile de agresiune din octombrie.

Pe 27 octombrie, Chris Brown, care se afla în Washington pentru a susţine un concert într-un club, l-a lovit cu pumnul pe Parker Adams, în vârstă de 20 de ani, din Maryland, conform raportului întocmit de poliţie.

abonare newsletter