Actualitate
Cineaştii Robert De Niro şi Martin Scorsese se vor reuni pentru un nou film
Cineaştii Robert De Niro şi Martin Scorsese, care au lucrat împreună, printre altele, la "Crimele din mica Italie", "Băieţi buni şi "Casino", se vor reuni pentru un nou film cu gangsteri.
"Am un alt film cu gangsteri pe care o să îl fac cu Scorsese şi este foarte interesant (...). Este în pregătire. Avem un scenariu, iar Marty (Scorsese, n.r.) are alt film în lucru, aşa că va mai dura", a declarat Robert de Niro la conferinţa de presă, organizată la Londra cu prilejul lansării în Marea Britanie a celui mai recent film al său, "Malavita: O familie criminală", informează nme.com.
Între prezent, Martin Scorsese regizează drama poliţistă "Lupul de pe Wall Street/ The Wolf Of Wall Street", cu Leonardo DiCaprio şi Matthew McConaughey, care va avea premiera în România pe 10 ianuarie.
Actorul, regizorul şi producătorul Robert De Niro, în vârstă de 70 de ani, este considerat unul dintre cei mai talentaţi şi mai influenţi cineaşti din toate timpurile. Dublu câştigător al premiului Oscar, pentru rolurile din "Naşul: Partea II" (1975) şi "Taurul furios/ Raging Bull" (1981), De Niro a făcut multe alte roluri memorabile, mai ales în regia lui Martin Scorsese, în filme precum "Şoferul de taxi/ Taxi Driver" (1976), "Băieţi buni/ Goodfellas" (1990), "Promontoriul groazei/ Cape Fear" (1991) şi "Casino" (1995).