Actualitate
Ponta: Avem două simboluri în jurul cărora românii se strâng - biserica şi armata
Premierul Victor Ponta a declarat, vineri, la Cluj-Napoca, într-un discurs ţinut la Facultatea de Teologie, că în această perioadă în care multe lucruri îi despart pe români avem două simboluri în jurul cărora românii se strâng - biserica şi armata - "pentru a ţine calea dreaptă".
Victor Ponta a declarat, vineri, în discursul ţinut în Aula Facultăţii de Teologie, după inaugurarea Campusului Teologic "Nicolae Ivan", că a fost important pentru Guvern să sprijine această lucrare pentru ca BOR să poată pregăti generaţiile următoare. În timpul discursului, activiştii Roşia Montană strigau “Demisia”.
"În primul rând, pentru mine este o mare onoare să fim astăzi aici la un moment cu totul şi cu totul special şi în mod special în ziua în care se sărbătoreşte Sfântul Nicolae. Tatăl meu se numea Nicolae şi chiar dacă de peste 20 de ani nu mai e cu mine este o zi specială. Când IPS Andrei mi-a spus că astăzi va fi inaugurată această clădire cu atât mai mult m-am gândit că este o zi fericită şi extrem de potrivit pentru un asemenea moment. Vreau să spun că distincţia pe care am primit-o mă onorează foarte mult, însă ca întotdeauna vreau să spun tot adevărul şi anume faptul că aveţi în sală un credincios în persoana domnului Rus (n. red. Ioan Rus) care de la început mi-a spus cât de important este ca Guvernul României să sprijine această lucrare, mi-a explicat că pentru Cluj ortodocşii care sunt cei mai mulţi, nu pot fi cei mai săraci şi nu pot fi cei care nu au un loc unde să pregătească generaţiile următoare. Era o obligaţie din partea oricărui guvern să sprijine această lucrare aşa cum este o obligaţie în continuare pentru guvernul actual şi cele viitoare să sprijine orice lucrare care vine în sprijinul elevilor şi studenţilor, în sprijinul Bisericii Ortodoxe şi a celorlalte culte. Nu întâmplător, într-o perioadă în care atât de multe lucruri ne despart, sunt două simboluri în jurul cărora românii se strâng, în primul rând biserica şi, de asemenea, armata română, simboluri de care avem foarte mare nevoie pentru a ţine calea dreaptă şi a nu ne pierde în lucrurile care ne despart zi de zi. Cred că Biserica va fi întotdeauna cea care ne va aprecia pentru lucrurile bune şi ne va ierta pentru cele rele", a spus Ponta.
Discursul a fost rostit de premier în prezenţa Mitropolitului Clujului, IPS Andrei, căruia Victor Ponta i-a făcut cadou un tablou pe care erau pictaţi mai mulţi sfinţi.
Victor Ponta a sosit, vineri, în jurul orei 11.30, la Campusul Teologic "Nicolae Ivan" din Cluj-Napoca, pentru ceremonia de inaugurare a proiectului Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului.
Premierul a venit însoţit de vicepreşedinţii PSD Ilie Sârbu şi Ioan Rus, fiind întâmpinat de către prefectul Ioan Gheorghe Vuşcan, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu, şi parlamentari PSD de Cluj.
Victor Ponta a asistat la finalul slujbei de Liturghie oficiată de un sobor de preoţi în frunte cu mitropolitul Clujului, IPS Andrei, în capela Facultăţii de Teologie Ortodoxă.
La finalul slujbei, Victor Ponta a primit din partea IPS Andrei cea mai înaltă distincţie a Mitropoliei Clujului, "Crucea Transilvană", pentru sprijinul acordat de Guvern la construirea campusului.
Ulterior, Victor Ponta a coborât din capela Facultăţii de Teologie Ortodoxă pentru a tăia panglica la inaugurarea campusului şi a clădirii facultăţii, el fiind întâmpinat de un grup de protestatari care l-au huiduit şi care au strigat: "Jos Ponta", "Hoţii", "Demisia", "Ruşine!", "Jos, Ponta, jos, că eşti un mincinos".
Protestatarii aveau bannere cu mesajele "Salvaţi Roşia Montană", "Fărădelegea lor este legea minelor", "Legea minelor te lasă fără casă", "Opriţi evacuările forţate". "Ponta e un trădător de ţară, ne minte în faţă, acum doi ani era împotriva gazelor de şist. Acum e un moment în care l-am prins aici, trebuia să sărim toţi pe el. Ce să facem noi? Să mergem să cerşim pe la străini? Uitaţi-vă la unguri, de la 1 ianuarie scad preţurile la gaze, la tot", declara unul dintre protestatari.
De asemenea, pe zidul clădirii a fost lipit un afiş cu mesajul: "Imobil expropriat de RMGC".
Susţinătorii premierului, membri ai PSD aflaţi la ceremonie, au început, la rândul lor, să scandeze "Ponta, Ponta" şi "Bravo Ponta".
Premierul Victor Ponta nu a reacţionat la cele întâmplate şi a tăiat panglica, după care a intrat înapoi în clădire, unde urma să ţină un discurs, în aula facultăţii.
În timp ce premierul intra în clădire, mai mulţi preoţi prezenţi la ceremonia de inaugurare au început să colinde, alături de simpatizanţii PSD care se aflau în zonă.