Actualitate

Vrea USL să pună mâna pe CEC Bank?

Guvernarea pare că de-abia a aşteptat să aibă vreun motiv de suspiciune la CEC Bank pentru a prelua frâiele instituţiei. Nici bine nu a început ancheta asupra managementului, că au început să apară primele planuri cu privire la dezvoltarea băncii.

Preşedintele CEC Bank, Radu Gheţea a fost audiat, luni şi astazi, la Comisia de buget-finanţe din Senat, în legătură cu activitatea instituţiei pe care o conduce, în urma unor subiecte de presă, printre care şi creditul de un million de euro luat de fiica preşedintelui Traian Băsescu.

Parlamentarii i-au cerut lui Gheţea o listă comparativă cu creditele care s-au dat unor autorităţi publice locale şi în special o listă comparativă cu acele credite date primăriilor din Cluj-Napoca şi Braşov, ambele municipalităţi conduse de edili PDL-işti.


Iosif Pop: „E clar că se încearcă schimbarea lui Gheţea”

„Au lăsat să se înţeleagă că problema de fond de fapt aceasta este - schimbarea din funcţie a lui Radu Gheţea. Depinde şi de cât de bine şi-a instrumentat acesta juridic perioada de muncă de  acolo, însă oamenii politici au demonstrat că nu au niciun fel de bun simţ când vine vorba de astfel de situaţii. Aşa se întâmplă unde îşi bagă nasul politicul”, a declarat pentru Monitorul de Cluj, Iosif Pop, preşedintele Imofinace şi ex-preşedinte al Băncii Transilvania.

Ştefan Dimitriu: Gheţea nu stă în funcţia de la CEC

Preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie (CCI) Cluj spune că întreaga acţiune a Guvernului i se pare absolut normală, având în vedere că banca este o instituţie publică.


„CEC este o instituţie publică, prin urmare mi se pare normal ca aceste discuţii să aibă loc în mod public. Nu cred că se încearcă schimbarea lui Radu Gheţea. Oricum preşedintele CEC este o persoană cu o reputaţie serioasă. Nu stă la mâna unei funcţii. Cred totdată că responsabilităţile sunt clar împărţite într-o instituţie bancară, prin urmare nu este de la sine înţeles că dacă va fi găsit cineva vinovat acela va fi preşedintele băncii. Din punctul meu de vedere acesta are alte atribuţii, cum ar fi elaborarea de strategii şi nu acordarea de credite”, a explicat Ştefan Dimitriu.

Scopul investigaţiilor iese la iveală

„Din analizele făcute împreună cu BNR s-a constatat că din 27 de bănci, 19 au sistem dualist, cu un Directorat şi un Consiliu de Supraveghere. Şi am constatat ca e mai bine ca CEC Bank să aibă un asemenea sistem de conducere. Încercăm ca, alături de reprezentanţi ai BNR să impunem acest sistem dualist la CEC. Am solicitat de asemenea un punct de vedere şi din partea CEC Bank cu privire la acest lucru- schimbarea modului de administrare. Urmează ca prin Ordin de ministru să modificăm acest sistem de conducere. Să desfacem cele două funcţii din bancar cea executivă si cea de control… Vrem să capitalizăm banca dar ne trebuie şi un management proactiv”, a declarat la întalnirea cu uşile închise ale Comisiei parlamentare de control a CEC Bank, ministrul Finanțelor Daniel Chiţoiu, citat de hotnews.ro.

Ultimele Stiri
abonare newsletter