Actualitate
Trei șoferi beți, prinși la volan în ultimele ore în Cluj
Polițiștii clujeni au prins ieri seară trei șoferi care conduceau prin județul Cluj, deși consumaseră înainte băuturi alcoolice.
Trei șoferi beți, prinși la volan în ultimele ore în ClujPoliţiştii din cadrul Serviciului Rutier au prins ieri un bărbat de 42 ani, din Gilău, în timp ce conducea un autovehicul pe DN1 E60, prin localitatea Floreşti, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice (0.79 mg/l alcool pur în aerul expirat).
Conducătorului auto i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Ieri seară, polițiștii clujeni, au prins un clujean care conducea pe strada Romulus Vuia din Cluj-Napoca, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice, având o concentraţie de 0,89 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care a părăsit locul accidentului, fără încuviinţarea poliţiei. În baza celor constatate, conducătorului auto i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Bărbatul este cercetat pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice şi „părăsirea locului accidentului de catre o persoana, în urma săvârşirii unui accident, fără încuviinţarea poliţiei”.
Tot ieri seară, un alt șofer a fost prins conducând prin comuna Cămărașu, jud. Cluj, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice, având o concentraţie de 0,65 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În baza celor constatate, conducătorului auto i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcolemiei.