Actualitate

Schumacher a suferit o nouă intervenție chirurgicală

Germanul Michael Schumacher a suportat astă noapte o a doua operație chirurgicală craniană și starea lui s-a ameliorat ușor, dar rămâne în continuare critică, au anunțat marți medicii spitalului din Grenoble, unde septuplul campion mondial de Formula 1 a fost internat duminică după un accident de schi pe pârtia stațiunii Meribel din Alpii francezi.

Fostul campion german este menținut în continuare în hipotermie și în comă artificială, au adăugat medicii francezi, care apreciază că un transfer către un alt spital ar fi periculos în acest moment.

''Situația este sub un control mai bun decât ieri, dar nu putem spune că este în afara pericolului. Am mai câștigat ceva timp, dar trebuie continuată supravegherea oră de oră. Este prematur să facem speculații în actuala lui condiție'', a declarat cu prilejul unei conferințe de presă Jean-Francois Payen, șeful secției de anestezie și terapie intensivă, potrivit Agerpres.


Emmanuel Gray, șeful secției de neurochirurgie a spitalului din Grenoble, a precizat că în timpul operației a fost îndepărtat un hematom larg din partea stângă a creierului lui Schumacher:''A fost unul mai mare și mai accesibil decât altele. Am judecat că îl putem îndepărta fără a ne asuma niciun risc''.

Conform doctorilor, casca de protecția i-a permis fostului pilot să ajungă la spital în viață.


 

Etichete: michael schumacher
Ultimele Stiri
abonare newsletter