Politică

Alegeri prezidențiale 2024. Călin Georgescu obține peste 22% din voturi. Ciolacu și Lasconi, luptă strânsă pentru locul doi.

Potrivit rezultatelor parțiale, Călin Georgescu este pe primul loc în preferinţele electoratului, cu 22,84% din voturi, după centralizarea a peste 99,5% din procesele verbale din ţară.

Alegeri prezidențiale 2024. Călin Georgescu obține peste 22% din voturi. Ciolacu și Lasconi, luptă strânsă pentru locul doi.   | Foto: Călin Georgescu - Facebook Alegeri prezidențiale 2024. Călin Georgescu obține peste 22% din voturi. Ciolacu și Lasconi, luptă strânsă pentru locul doi. | Foto: Călin Georgescu - Facebook

 

 


Candidatul independent Călin Georgescu este în continuare pe primul loc în preferinţele electoratului, cu 22,84% din voturi, după centralizarea a peste 99,5% din procesele verbale din ţară, arată datele publicate, în timp real, pe site-ul Autorităţii Electorale Permanente.

CITEȘTE ȘI: 
Candidatul-surpriză Călin Georgescu: mai legionar decât Simion, mai pro-Rusia decât Șoșoacă, deși a lucrat la ONU.

Pe locul al doilea se află Marcel Ciolacu (PSD) cu 19,24%. Elena Lasconi (USR) are 19,12% din voturi. 


Distanța dintre candidatul PSD, Marcel Ciolacu, și USR, Elena Lasconi, se micșorează constant. 

CITEȘTE ȘI: 
Elena Lasconi a fost aleasă „președintele clujenilor”. Candidata USR a câștigat primul tur al prezidențialelor în județul Cluj.

În acest moment, Lasconi mai are nevoie de 12.000 de voturi pentru a trece pe locul doi, în condițiile în care mai sunt de numărat mai puțin de 300.000 de voturi. Niciunul dintre exit-poll-urile publicate după închiderea urnelor nu au previzionat un astfel de rezultat.


Pe locurile următoare se situează:
* George Simion - 13,88 %
* Nicolae Ciucă - 8,81 %
* Mircea Geoană - 6,32 %
* Hunor Kelemen - 4,53 %

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Rezultate parțiale BEC. Distanță minimă între Marcel Ciolacu și Călin Georgescu după numărarea a peste 70% dintre voturi.

abonare newsletter