Actualitate
Președintele Franței, presat să clarifice dacă are sau nu o relație cu actrița Julie Gayet
Preşedintele Franţei, Francois Hollande, este supus presiunilor pentru clarificarea situaţiei personale, după dezvăluirile privind relaţia cu actriţa Julie Gayet, şeful statului urmând să facă marţi un anunţ important.
Hollande este supus unor presiuni intense pentru clarificarea situaţiei personale, în contextul în care revista Closer a dezvăluit că ar avea o relaţie secretă cu actriţa Julie Gayet, în timp ce nu a fost făcut un anunţ oficial despre statutul relaţiei cu actuala parteneră, Valérie Trierweiler, care locuieşte în continuare la Palatul Elysee şi îl va însoţi pe preşedinte în vizita oficială la Washington, scrie Mediafax.
Potrivit BBC, o conferinţă de presă majoră care urma să fie o platformă pentru lansarea programului economic pe anul 2014, programată marţi, ar urma să devină o ocazie prin care preşedintele Hollande va fi forţat să facă un anunţ oficial despre viaţa sa personală.
"Preşedintelui Hollande probabil îi place să creadă că viaţa sa amoroasă este o afacere privată, dar, dat fiind că el este activ în sfera publică, trebuie să explice cum stau lucrurile. Întrebarea-cheie este dacă are într-adevăr o relaţie cu actriţa Julie Gayet şi, dacă este aşa, ce se va întâmpla cu partenera sa declarată, Valerie Trierweiler, care locuieşte cu el la Palatul Elysee şi care urmează să îl însoţească în vizita oficială în Statele Unite, în februarie", subliniază corespondentul BBC.
Jurnalista Valérie Trierweiler, partenera declarată a lui François Hollande, a păstrat tăcerea după dezvăluirile privind o relaţie amoroasă pe care preşedintele Franţei ar avea-o cu actriţa Julie Gayet.
Revista Closer a dezvăluit că François Hollande, în vârstă de 59 de ani, are o relaţie amoroasă cu actriţa Julie Gayet, în vârstă de 41 de ani. Preşedintele Francois Hollande a sugerat că ar putea da în judecată publicaţia pentru încălcarea vieţii private, dar nu a negat informaţiile despre relaţia cu Julie Gayet.