Actualitate

ISLAMIȘTII din Caucazul rus amenință cu ATENTATE în timpul JO de la Soci 2014

Islamiștii din Caucazul rus au amenințat, într-o înregistrare video difuzată de site-ului jihadist vdagestan. com, că vor comite atentate în perioada desfășurării Jocurilor Olimpice de la Soci, a căror deschidere este prevăzută la 7 februarie, relatează AFP.

"În ceea ce privește Jocurile Olimpice, am pregătit un cadou pentru tine și pentru turiști, pentru a răzbuna sângele musulmanilor răspândit peste tot în lume", afirmă doi indivizi de aproximativ 25 de ani, cu fețele descoperite, prezentându-se ca autori ai atentatelor sinucigașe de la Volgograd (sudul Rusiei), care s-au soldat cu aproximativ 34 de morți la sfârșitul lunii decembrie, informează Mediafax.

Mesajul este adresat președintelui rus, Vladimir Putin.


Această înregistrare de 49 de minute, intitulată "Apel din partea lui Suleiman și Abdurahman înaintea operațiunii din Volgograd", este prezentată ca un mesaj de adio al celor doi atacatori sinucigași.

Înregistrarea arată imagini de la două atacuri în Volgograd, pregătirea unei bombe și modul în care aceasta este atașată la brațul unui atentator sinucigaș și conectată la un detonator în palma lui.


Cele două persoane, care cheamă "la desfășurarea jihadului nu doar în Caucaz, ci și în marile orașe din Rusia", asigură că un număr mare de tineri sunt pregătiți să participe la atentate sinucigașe, cum au fost cele din Volgograd.
Vdagestan.com este site-ul islamiștilor din Daghestan, o republică din Caucazul rus, dintre cele mai instabile și mai afectate de rebeliunea islamistă.

Securitatea este o preocupare majoră a autorităților ruse în legătură cu Jocurile Olimpice de Iarnă de la Soci, care încep pe 7 februarie.

Ultimele Stiri
abonare newsletter