Actualitate

VIDEO - Răniţii în accidentul aviatic sunt conştienţi, fiind internaţi la terapie intensivă

Toţi răniţii au fost aduşi la UPU 1 Cluj. Toate cele şapte persoane din avionul care a aterizat forţat au fost găsite de un pădurar. Răniţii în accidentul aviatic sunt conştienţi, fiind internaţi la terapie intensivă.

UPDATE 8.06: Studenta decedată a fost găsită în stop cardio-respirator

Studenta care şi-a pierdut viaţa, luni, în accidentul aviatic produs în Munţii Apuseni a fost găsită în stop-cardio respirator de către echipajele care au ajuns la faţa locului, avea multiple fracturi şi traumatisme şi hipotermie severă, a declarat medicul şef al UPU Cluj, Adela Golea.

Medicul şef al UPU Cluj, Adela Golea, a declarat, marţi dimineaţă, că tânăra a fost găsită în stop cardio-respirator, avea traumatisme craniene, fracturi la membre, la bazin, la coloana cervicală şi era în stop cardio-respirator, cu temperatura corpului de 18 grade.


Ea a precizat că s-a încercat resuscitarea tinerei pe toată durata intervenţiei de coborâre a celorlalte cinci victime, însă manevrele au eşuat.

Tânăra era studentă în anul V la Institutul de Medicină Militară din Bucureşti.


UPDATE 6.15: Toţi cei 5 supravieţuitori sunt conştienţi

Medicul şef al UPU Cluj, Adela Golea, a declarat, marţi dimineaţă, că toate cele cinci persoane rănite în accidentul aviatic de la graniţa judeţelor Alba şi Cluj sunt conştiente şi au fost internate la Terapie Intensivă, nefiind necesar transferul pacienţilor în alte oraşe.

"În serviciul de Primiri Urgenţe au fost aduse cinci victime, conştiente toate, stabile hemodinamic şi respirator. Una prezintă fractură de bazin, fractură de femur pe stânga, un traumatism toracic, a fost internată pe terapie intensivă. A doua venită tot cu maşina de victime multiple prezintă un traumatism cranio-cerebral minor, o contuzie cervicală, un traumatism toracic şi de bazin, a mers tot pe terapie intesivă. A treia victimă prezintă un traumatism de coloană, cu fractură de coloană dorsală D10 şi cu un traumatism toracic cu fractură de coaste. A patra victimă prezintă un traumatism cranian, traumatism de coloană cervicală şi coloană dorso-lombară şi asociat prezintă un traumatism de gleznă dreaptă cu plagă. A cincea victimă prezintă un traumatism de coloană dorso-lombară cu hematom la nivelul bazinului. Toţi vor fi internaţi pe Terapie Intenivă," a declarat Golea.


Conform sursei citate, nu este necesar transferul pacienţilor în alte oraşe, dar, dacă rudele vor cere acest lucru, se poate face şi acest lucru.

La UPU 1 din Cluj-Napoca, toţi medicii, asistentele şi personalul auxiliar din ambele schimburi au venit la serviciu, fiind pregătiţi să preia răniţii.


Răzvan Petrescu, copilotul avionului care ar fi aterizat forţat luni după-amiază, este în stare critică, acuzând un şoc hipovolemic ca urmare a hemoragiei masive, iar medicii Valentin Calu, Cătălin Pivniceru şi Sorin Ianceu sunt în stare medie spre gravă, cu fracturi multiple, potrivit SMURD.

UPDATE 04.50: Ultimii doi răniţi, aduşi la UPU 1 din Cluj-Napoca

Ultimii doi răniţi în accidentul aviatic de luni după-amiază au fost aduşi, marţi dimineaţă, în jurul orei 4.30, la Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU) 1, din Cluj-Napoca, unul cu o ambulanţă SMURD de Terapie Intensivă Mobilă de la Bihor, iar celălalt cu o autospecială SMURD cu echipaj de prim ajutor.


Conform unor surse din rândul medicilor, înainte de a ajunge la UPU 1, bărbatul adus cu ambulanţa SMURD de Terapie Intensivă Mobilă a fost supus unui test la computer tomograf într-o altă clinică clujeană, rezultatele fiind "promiţătoare", în sensul că nu au fost descoperite fracturi craniene.

Primii trei răniţi au fost aduşi pe rând, primul, medicul Radu Zamfir, de la Institutul Clinic Fundeni, cu răni la şold, fiind adus în jurul orei 2.40, iar următorii doi la aproape o oră şi jumătate diferenţă, aceştia din urmă cu o autospecială SMURD de transport victime multiple. Cei doi erau imobilizaţi, având gulere medicale la gât, unul dintre ei fiind înfăşurat într-o folie protectoare.

UPDATE 04:10 Alţi doi răniţi în accidentul aviatic de luni după-amiază au ajuns la UPU 1 din Cluj-Napoca

Alţi doi răniţi în accidentul aviatic de luni după-amiază, petrecut la graniţa dintre judeţele Alba şi Cluj, au ajuns, în noaptea de luni spre marţi, în jurul orei 4.00, la Unitatea de Primire a Urgenţelor (UPU) 1 din Cluj, cu o autospecială SMURD de transport victime multiple.

Cele două victime, doi bărbaţi, erau imobilizaţi, amândoi având gulere medicale la gât, iar unul dintre ei era înfăşurat într-o folie protectoare.

Primul rănit, medicul Radu Zamfir, de la Institutul Clinic Fundeni, care a ajuns la UPU 1 Cluj-Napoca în jurul orei 2.40, în stare de conştienţă, cu o ambulanţă SMURD, avea răni la şold, el fiind supus investigaţiilor medicale.

La ora transmiterii acestei ştiri, la UPU 1 sunt aşteptaţi şi ultimii doi răniţi în accidentul aviatic.

Ultimele Stiri
abonare newsletter