Actualitate

Salvator: Prima echipă a ajuns la locul accidentului cu mâinile în buzunar

Gheorghe Trif, localnicul ajuns primul la locul accidentului aviatic, împreună cu alţi doi consăteni, spune că prima echipă de intervenţie cu care s-a întâlnit după găsirea răniţilor nu avea niciun fel de dotare, nici măcar o trusă de prim-ajutor.

Reacţia medicului Radu Zamfir când a văzut cum a sosit echipa de salvare a fost: "Nu aşa se procedează!". Trif a povestit că a ajuns la locul accidentului împreună cu doi consăteni, Gheorghe Giurgiu şi Argentin Toader, ca urmare a îndrumărilor primite de la şeful de post din comuna Albac, judeţul Alba, care avea coordonatele locului unde se afla epava.

Potrivit Mediafax, odată ajunşi la victime, cei trei localnici au anunţat că i-au găsit şi, după aproximativ jumătate de oră sau chiar mai mult, timp în care nimeni altcineva nu a ajuns la ei, au urmat îndrumările doctorului Zamfir, împreună cu care au început să coboare spre poalele muntelui, ducând-o pe braţe pe studenta aflată în stare de inconştienţă.


Prima echipă de salvatori erau probabil salvamontiştii

El a spus că prima echipă de salvatori cu care s-au întâlnit, care probabil era de la Salvamont, venise fără niciun fel de echipament de prim ajutor: "Salvamont a venit cu mâinile în buzunar. Nu aveau targă, aveau doar casca pe cap. Când a văzut domnul doctor Zamfir, a spus - e citat - «Eu sunt medic, domnişoară, sunt doctorul Zamfir. Nu aşa se procedează!»", a relatat Trif.

Gheorghe Trif a spus că ulterior s-au întâlnit cu alţi localnici care au preluat-o pe fată, iar el şi ceilalţi doi consăteni s-au întors la celelalte victime pentru a le transporta. Cei trei au improvizat o targă din crengi şi o pătură pentru a-l transporta pe copilot, care avea picioarele rupte.


Echipele dotate cu aparatură, la kilometric distanţă

Potrivit Mediafax, Trif a mai spus că echipe de salvare dotate cu echipament necesar pentru astfel de situaţii se aflau la poalele muntelui, la o distanţă de câţiva kilometri.

Gheorghe Trif are 40 de ani şi este din comuna Horea, judeţul Alba, el spunând că în momentul în care a ajuns la locul accidentului răniţii "aveau dureri extraordinare, erau disperaţi, complet îngheţaţi şi în stare de şoc".


Gheorghe Trif, localnic în vârstă de 40 de ani din comuna Horea, judeţul Alba, unul dintre primii oameni care au ajuns, luni seară, la locul accidentului aviatic din Munţii Apuseni, spune că a trăit experienţa vieţii sale în momentul prăbuşirii aparatului de zbor.

"Eu am fost plecat luni de acasă şi când am revenit am aflat de la soţie că s-a prăbuşit un avion în Munţii Apuseni. Am pus mâna pe telefon şi am sunat la 112 şi am vorbit cu doctorul Zamfir. După cum îmi povestea despre zăpada care era mare, mi-am dat seama că nu poate fi decât în zona celui mai înalt vârf de pe aici. Am sunat încă un vecin, că n-am vrut să mă duc singur. La el mai era cineva şi am plecat toţi trei cu o maşină de teren. După vreo patru - cinci kilometri maşina s-a împotmolit, am abandonat-o şi am pornit pe jos", a povestit, marţi, Gheorghe Trif.


Acesta a adăugat că s-au sfătuit tot timpul cu un consătean de-al lor, şef de post în localtatea Albac, foarte bun cunoscător al muntelui.

Hainele erau îngheţate beton pe victime

Gheorghe Trif afirmă că, după ce au străbătut mai bine de trei kilometri pe jos, prin zăpadă, prin ploaie şi ceaţă extrem de densă, au ajuns la locul accidentului.


"I-am găsit în şoc hipotermic, speriaţi, dezamăgiţi, cu dureri mari, ceva de speriat. Răniţii aveau dureri extraordinare, erau disperaţi, complet îngheţaţi, erau în şoc. Hainele erau complet îngheţate pe ei, erau ca betonul. E foarte frig în vârful muntelui şi mai bate şi vântul", a spus Gheorghe Trif.

Acesta a povestit că, împreună cu ceilalţi doi consăteni - Gheorghe Giurgiu şi Argentin Toader - a acţionat la indicaţiile doctorului Radu Zamfir.

Pilotul Adrian Iovan şi studenta Aurelia Ion şi-au pierdut viaţa după ce un avion de mici dimensiuni de tip BN2 la bordul căruia se afla un echipaj medical a aterizat forţat, luni după-amiază, într-o zonă muntoasă accidentată, la peste 1.400 de metri altitudine, la graniţa judeţelor Cluj şi Alba.

În urma accidentului, au fost răniţi copilotul Răzvan Petrescu şi patru medici - Radu Zamfir de la Spitalul Fundeni, Valentin Calu de la Elias, Cătălin Pivniceru de la Spitalul "Sf. Maria" şi Sorin Ianceu de la Spitalul Municipal din Beiuş, judeţul Bihor.

Ultimele Stiri
abonare newsletter