Actualitate

Mitul eroului a fost demontat. „Nu avem nevoie de eroi ca el”. Dezvăluire şocantă despre Adrian Iovan

Prodecanul Facultăţii de Inginerie Aerospaţială din cadrul Politehnicii Bucureşti, conf. dr. Octavian Pleter, revine cu noi explicaţii despre accidentul din Apuseni, la câteva zile după ce a afirmat că pilotul Adrian Iovan poartă responsabilitatea tragediei.

''Mass-media a creat două mituri: mitul cu pilotul comandant erou, care a salvat pasagerii, şi mitul cu ROMATSA, care este cauza eşecului în operaţiunile de căutare şi salvare. Ambele mituri sunt complet false şi a fost de datoria mea să pun lucrurile la punct, cu orice risc'', scrie dr. Pleter pe site-ul aviatia.ro.

Pe 23 ianuarie, dr. Pleter a susţinut că Adrian Iovan e responsabil de accident, deoarece trebuia să se întoarcă din drum în momentul în care a observat givrajul, adică acumularea de gheaţă pe aripile avionului.


Într-o nouă scrisoare publicată pe aviatia.ro, dr. Pleter spune că, dacă Iovan ar fi declarat ''Mayday'', adică dacă ar fi recunoscut că se află într-o situaţie de urgenţă şi ar fi cerut ajutor, atunci ROMATSA ar fi alertat unităţile ISU din judeţele limitrofe.

''Zborul din 20 ianuarie a ajuns dintr-o serie de decizii greşite ale comandantului într-o situaţie absolut inedită: din zbor IFR (n.r. numai după aparate) supravegheat radar de ROMATSA, în zbor VFR (n.r. zbor la vedere, în condiţii de vizibilitate bune) fără plan de zbor depus. În acel caz, ROMATSA nu mai avea nicio implicare'', explică dr. Pleter.


Acesta spune că, prin deciziile sale din timpul zborului, pilotul Adrian Iovan a încălcat planul de zbor.

''Pilotul a decis la un moment dat în cursul zborului să rezilieze acest contract, eliberând astfel de obligaţii ROMATSA. El a solicitat să intre în codul aerian VFR. De ce a făcut acest lucru cu consecinţe grave, nu ştiu. Pot doar să speculez că a considerat că el însuşi nu-şi mai poate îndeplini obligaţiile contractuale asumate. La acel moment, dorea să coboare pentru a evita frontul atmosferic cu condiţii de îngheţ (o altă decizie iresponsabilă) şi contractul l-ar fi obligat să menţină un nivel minim pe ruta de zbor. Angajarea în zborul VFR s-a făcut oricum ilegal, deoarece condiţiile meteo erau IMC (n.r. Instrument Meteorological Conditions). Zborul VFR care a urmat nu a avut un plan de zbor depus, deci nu a comportat absolut nicio obligaţie din partea ROMATSA. De aceea, incriminarea ROMATSA mi se pare complet aberantă'', spune dr. Pleter.


Acesta mai spune că accidentul produs în Apuseni este unul ''foarte rar'', deoarece, în mod normal, niciun pilot nu îşi permite să iniţieze sau să continue zborul atunci când află că există cantităţi mari de apă suprarăcită în atmosfera în care zboară.

Dr. Pleter spune că, de obicei, accidentele de acest gen au cea mai mică rată de supravieţuire din aviaţie.


''Acţiunea comandantului Iovan trebuie apreciată la superlativ, într-adevăr. Va intra probabil în istoria aviaţiei modul în care a reuşit să aterizeze în pădure, pe munte, cu avionul givrat, salvând vieţile oamenilor. Este un merit incontestabil, este o performanţă excepţională de pilotaj, dar problema mea este cum de s-a ajuns să fie nevoie de această bravură, de această măiestrie de pilot. În transportul aerian, nu avem voie să intrăm în astfel de situaţii din care să ieşim numai cu eroism. Într-un fel cinic, se poate spune că nu avem nevoie de eroi'', încheie dr. Pleter.

abonare newsletter