Actualitate

Consumul național de gaze a crescut considerabil

Consumul de gaze la nivel național a atins vineri, cel mai mare nivel din ultimii doi ani, respectiv 67 de milioane de metru cubi, cu 35% mai mult decât într-o zi normală de iarnă, din cauza temperaturilor scăzute, au declarat surse din cadrul Transgaz.

În mod normal, la nivel național se consumă circa 50 de milioane de metri cubi într-o zi de iarnă.

Recordul absolut al consumului de gaze s-a înregistrat la începutul lunii februarie 2012, când la nivel național s-au utilizat 72 de milioane de metri cubi pe zi.


'În cursul zilei de astăzi (vineri — n.r.) au apărut mici deficite de furnizare, însă am echilibrat imediat sistemul acolo unde a fost cazul. Nu au fost situații unde alimentarea să fi fost întreruptă. În momentul de față (vineri seara — n.r.) sistemul de gaze este în echilibru, însă mișcările sunt rapide și pe perioade foarte scurte. Sperăm să trecem cu bine seara și noaptea asta, iar mâine o luăm de la capăt, pentru că se estimează temperaturi foarte scăzute', au declarat sursele citate pentru agerpres.ro

Potrivit acestora, importurile de gaze au crescut semnificativ, respectiv cu peste 50% față de acum două săptămâni.


'Cheia rezolvării acestor probleme este să fim siguri că furnizorii sunt pregătiți să-și estimeze corect necesarul de gaze pentru clienții lor pentru a doua zi. În continuare, Transgaz este pregătită să-și folosească resursele de care dispune, adică așa-numita zestre de gaze. Însă trebuie să ținem cont că aceste resurse nu sunt infinite', au mai spus sursele menționate.

Potrivit acestora, în sistemul energetic nu mai există statutul de consumator întreruptibil, cum era până acum, însă marii consumatori pot fi deconectați de la rețeaua de gaze în caz de situații de urgență.


Până acum, marii consumatori puteau opta să fie întreruptibili, adică iarna să fie deconectați pentru a se asigura furnizarea de gaze către populație. În schimb, acești consumatori întreruptibili primeau anumite facilități, precum tarife mai mici la transportul gazelor și la rezervarea de capacitate prin conducte.

'Acum suntem într-o perioadă de schimbare legislativă, iar noul cod al rețelei, care va intra în vigoare la 1 iulie 2014, va stabili cu exactitate aceste reguli. Cert este că, în caz de situație de urgență, Dispeceratul de gaze poate decide întreruperea unor consumatori mari, pentru a furniza cu prioritate gaze populației', au explicat sursele citate.


Potrivit acestora, situația de urgență se declară doar dacă temperaturile scad foarte mult pentru o perioadă lungă de timp, în cazul în care importurile sunt sistate sau dacă există vreun incident sau accident în sistemul de gaze.

În momentul în care este declarată situația de urgență, populația are prioritate absolută în alimentarea cu gaze, urmând apoi spitalele, școlile, grădinițele și instituțiile de protecție socială.


În cazul declarării unei situații de urgență, autoritățile au la dispoziție o serie de măsuri, precum majorarea producției interne, suplimentarea extracției din depozite și a importurilor, trecerea termocentralelor pe păcură și deconectarea marilor consumatori industriali.

În dimineața zilei de miercuri, surse din cadrul Dispeceratului de gaze au declarat, pentru AGERPRES, că, la nivel național, consumul de gaze era mai mare cu 24% față de o zi normală, iar importurile de gaze s-au triplat, pentru ca alimentarea cu gaze a populației și a industriei să fie echilibrată.

''Momentan suntem în alertă și încercăm să menținem sistemul în echilibru. Avem tot timpul harta în față și urmărim presiunile. În acest moment (miercuri, la ora 11.30 — n. r.) nu sunt probleme în alimentare nicăieri în țară, întrucât reușim să dirijăm gazele din zonele unde este un mic exces spre cele unde avem deficit'', au spus sursele menționate.

Acestea au avertizat, însă, că pot apărea oricând probleme, întrucât producția internă de gaze este la maximum, la fel și extracția din depozite, astfel încât singura sursă de echilibrare a sistemului este importul din Rusia.

''Chiar și rușii, cu toată bunăvoința, nu pot da chiar la comandă un volum mare de gaze în plus față de ce era contractat. În aceste condiții, sigur că pot apărea probleme'', au mai spus reprezentanții Dispeceratului.

Potrivit acestora, marți, 28 ianuarie, consumul național a fost de 62,476 milioane de metri cubi, cu 24% mai mare față de o zi normală de iarnă, când se consumă în jur de 50 de milioane de metri cubi.

Importurile s-au ridicat la 11,4 milioane de metri cubi, față de 4-5 milioane de metri cubi într-o zi normală.

Producția internă a fost de 27,6 milioane de metri cubi la nivelul zilei de marți, iar 24 de milioane de metri cubi au fost extrase din depozite.

''De ce s-a ajuns aici: furnizorii de gaze, care utilizează sistemul național pentru a livra gaze către clienții lor, își fac o prognoză de consum. Autoritatea Națională de Reglementare (ANRE) are tendința să țină prețul cât mai mic, așa că orice import în plus față de ce au prognozat inițial ar putea să nu fie recunoscut drept cost justificat. Așa că toți furnizorii sunt prudenți și mai degrabă dau comenzi mici de importuri. Sigur că acum îi costă mai mult să crească volumele importate de la o zi la alta sau chiar de la o oră la alta. Noi îi atenționăm mereu, când vedem că încep probleme de dezechilibru, și ne ținem de capul lor până când avem confirmarea că au cumpărat acele gaze din import, altfel riscăm să avem probleme în sistem'', au mai spus cei de la Dispeceratul de gaze.

Potrivit surselor, în prezent funcționează cinci combinate chimice — patru din grupul Interagro și Azomureș. Aceștia sunt cei mai mari consumatori de gaze din țară.

În iarna 2012, când temperaturile au fost foarte scăzute, alimentarea populației a putut fi asigurată prin majorarea importurilor și prin întreruperea livrărilor către marii consumatori industriali de gaze. 

Ultimele Stiri
abonare newsletter