Actualitate

Vezi cine va moşteni întreaga avere a lui Paul Walker

Actorul american Paul Walker i-a lăsat fiicei sale Meadow, în vârstă de 15 ani, întreaga lui avere, estimată la 25 milioane de dolari, informează site-ul revistei People.

Starul francizei "Fast & Furious" a murit la vârsta de 40 de ani într-un tragic accident de automobil, pe 31 noiembrie. Bunurile aflate în posesia actorului valorează 25 milioane de dolari, potrivit testamentului acestuia, informează People, preluat de Mediafax.

Această moştenire nu este însă lipsită de complicaţii.


Tatăl lui Paul Walker, care a fost numit executor al testamentului starului, a depus o petiţie prin care a cerut tribunalului să o numească pe Cheryl, mama actorului, drept tutore legal al lui Meadow. Însă fiica lui Paul Walker locuieşte cu mama sa, Rebecca Soteros.

Potrivit voinţei actorului, tatăl său a cerut justiţiei ca soţia sa Cheryl să fie numită şi în funcţia de administrator al averii starului.


Paul Walker şi Roger Rodas, prieten şi partener de afaceri al actorului, au murit pe 30 noiembrie, după ce automobilul în care se aflau a depăşit spaţiul carosabil şi s-a izbit de un stâlp şi de un copac, explodând la câteva secunde după impact. Actorul şi prietenul său participaseră cu puţin timp înainte la o gală de caritate organizată în beneficiul familiilor afectate de taifunul Haiyan care a devastat statul Filipine.

Rămăşiţele pământeşti ale celor două victime au fost identificate cu ajutorul radiografiilor dentare, întrucât trupurile lor suferiseră arsuri severe.


Certificatul de deces al actorului Paul Walker, starul francizei "Furios şi iute", confirmă faptul că starul american nu a murit doar din cauza traumatismelor violente, ci şi a arsurilor suferite.

Ultimele Stiri
abonare newsletter