Actualitate

Consilierii locali PNL cer demiterea mai multor funcţionari din primărie pentru eşecul parking-ului din Mihai Viteazul

Grupul consilierilor locali ai PNL Cluj-Napoca i-a cerut primarului Emil Boc demisia acelor funcţionari ai primăriei „care au organizat o licitaţie de concesiune pe un teren al cărei proprietar nu a fost municipiul Cluj Napoca”. „Emil Boc să se înțeleagă cu adevăratul proprietar al terenului pe care s-a încheiat un contract lovit de nulitate pentru construirea parkingului subteran din Piața Mihai Viteazul”, spun aceştia.

sursa foto: panoramio.com sursa foto: panoramio.com

Potrivit unui comunicat al consilierilor locali PNL, în luna mai 2009, firma portugheză Cogedir a semnat un contract cu Primăria Cluj-Napoca pentru realizarea primului parking subteran public din Cluj-Napoca, în Piața Mihai Viteazu, o investiție estimată la opt milioane de euro. Termenul de finalizare anunțat de partenerii proiectului era de doi ani, astfel că primele mașini ar fi trebuit să parcheze sub statuia lui Mihai Viteazu în 2011.

„De proiect s-a ales praful, dar bugetul local riscă să fie ușurat cu peste 5 milioane de euro. Cogedir a cerut daune de 1,6 milioane de euro dacă primăria nu va putea găsi o soluţie alternativă pentru realizarea a 200 de locuri de parcare din cele 531 preconizate iniţial, și care nu au putut fi realizate din cauza unor probleme de infrastructură. Portughezii mai cer despăgubiri de 480.000 de euro, reprezentând contravaloarea prejudiciului produs prin întârzierea lucrărilor la care se adaugă suma cheltuită de companie pentru studii, dar şi 5,1 milioane de euro, reprezentând prejudiciul produs prin încetarea contractului de concesiune din culpa primăriei. Aceastea sunt sumele pentru care Primăria a fost chemată în instanţă, unde a și pierdut deja, Tribunalul decizând în favoarea găsirii de soluții pentru executarea unui parking de 329 de locuri. Acum se mai judecă în instanță doar cuantumul despăgubirilor”, se arată în documentul citat.

Ultimele Stiri
abonare newsletter