Actualitate

Emil Boc, anunţ important pe Facebook

„CTP intră în Florești - proiectul extinderii transportului în comun în Zona Metropolitană Cluj capătă contur”, este mesajul primarului Emil Boc pe pagina sa de Facebook.

Potrivit postării, trei noi trasee au fost stabilite astăzi prin Hotărâre de Consiliu Local pe ruta Cluj-Napoca - Florești (Luna de Sus):

- strada Bucium (Cluj-Napoca) - strada Someşului – strada Horea – strada Mihail Kogălniceanu – strada Gheorghe Doja – strada Simion Bărnuţiu;


- strada Bucium – strada Poligonului – strada Tăuțiului – strada Cetății – intersecție Eroilor până la Multiserv;

- Floreşti sat cu întoarcere în sensul giratoriu din Luna de Sus.


„Adoptarea unei HCL de către Primăria și Consiliul Local Florești, prin care să se stabilească noi trasee pe care Compania de Transport Public Cluj să poată opera, altele decât cele scoase la licitație de Consiliul Județean Cluj, a fost un pas necesar în procedura pe care deja am aplicat-o cu succes pentru comuna Baciu. CTP operează din acest an și pe rute către Feleac, Vâlcele și Gheorgheni. Abonamentele CTP pe traseele din Florești vor include și o linie pe rutele din municipiul Cluj-Napoca iar orarul va fi adaptat cerințelor călătorilor”, spune Boc.

Firma privată de transport Fany care asigură transportul de persoane pe ruta Cluj-Napoca – Floreşti va avea concurenţă serioasă, începând cu 15 februarie când CTP Cluj-Napoca va intra şi în Floreşti. Astfel, vor circula în paralel atât cursele Fany cât şi cursele CTP Cluj-Napoca. Conducerea Primăriei este convinsă că nu vor exista probleme pentru că cei doi operatori de transport îşi vor stabili în aşa fel orarul încât să nu existe suprapuneri. Cetăţenii vor putea alege cu cine vor să circule.


Recent, RATUC Cluj s-a transformat în societate comercială (Compania de Transport Public Cluj-Napoca) pentru a putea prelua transportul în comun din zona metropolitană, din 1 ianuarie 2014. De asemenea, a fost înfiinţată şi Asociaţia de Transport Metropolitan din care fac parte comunele Floreşti, Baciu, Apahida, Feleacu, Ciurila şi Chinteni tot pentru a putea extinde transportul în comun din Cluj-Napoca în zona comunelor vecine.

Ultimele Stiri
abonare newsletter