Actualitate

NOUA CONSTITUŢIE. CCR a descoperit mai multe articole NECONSTITUŢIONALE

Președintele Curții Constituționale a României, Augustin Zegrean, a declarat sâmbătă că cel puțin zece articole din propunerea de modificare a legii fundamentale, analizate de CCR până în acest moment, sunt neconstituționale.

Preşedintele Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean, a declarat, sâmbătă, că sunt în jur de zece articole modificate.

"Până aici (la articolul 102 - n.r.) au fost articole care au fost găsite în contradicţie cu articolul 152, alineatul 2 din Constituţie, care nu pot fi revizuite, pentru că încalcă sau afectează drepturile fundamentale", a spus Zegrean.


Articolul 152 al Constituţiei, referitor la "limitele revizuirii", stabileşte, la alineatul 2, că "nicio revizuire nu poate fi făcută dacă are ca rezultat suprimarea drepturilor şi a libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor sau a garanţiilor acestora".

Întrebat câte articole au fost găsite neconstituţionale, preşedintele CC a răspuns: "Nu le-am numărat. Cred că sunt vreo zece. Pot să fie zece sau mai puţine, undeva pe acolo".


Preşedintele Curţii Constituţionale a mai arătat că au fost articole analizate pentru care judecătorii Curţii au făcut recomandări de rescriere, de recorelare a textelor şi de înlocuire a unor expresii din texte.

"Noi am considerat că textele trebuie să fie conforme atât cu Constituţia şi limitele prevăzute de Constituţie, cât şi cu principiile dreptului constituţional, principiile statului de drept", a precizat Zegrean.


Augustin Zegrean a anunţat că decizia Curţii Constituţionale va fi publicată în Monitorul Oficial şi se va comunica imediat Parlamentului.

Curtea Constituţioanlă a început vineri dezbaterea proiectului de modificare a Constituţiei.


Preşedintele Comisiei de revizuire a Constituţiei, Crin Antonescu, anunţa, în 4 februarie, finalizarea textului iniţiativei de modificare a Legii fundamentale, ca urmare a reanalizării documentului.

Antonescu preciza că textul proiectului de revizuire a Constituţiei va fi înaintat Guvernului pentru a fi transmis Comisiei de la Veneţia, iar în paralel va fi înaintat Curţii Constituţionale.


"Principala noutate faţă de proiectul iniţial: mi se pare că am făcut un pas înainte în a diferenţia la nivel constituţional de această dată, sau deocamdată, atribuţiile celor două Camere în funcţie de aplicarea celor două meniri ale unui Parlament: legiferare şi control. Legiferarea direcţionată majoritar pe Camera Deputaţilor, controlul pe Senat", declara Antonescu.

Ultimele Stiri
abonare newsletter