Actualitate

16 şoferi au rămas pietoni, iar alţi 253 au fost amendaţi

Poliţiştii clujeni au efectuat o serie de acţiuni în cursul zilei de vineri pe raza judeţului. Au fost aplicate 316 amenzi, au fost reţinute 16 permise de conducere şi alte trei certificate de înmatriculare.

Pentru creşterea gradului de siguranţă publică a cetăţenilor din judeţul Cluj, poliţiştii au desfăşurat acţiuni preventiv-reactive în locurile şi zonele de risc identificate atât în mediul urban, cât şi în localităţile rurale din judeţ.

"În cadrul acţiunilor, poliţiştii au aplicat 316 sancţiuni contravenţionale, dintre care 253 prevăzute de O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, 41 prevăzute de Legea 61/1991 privind ordinea şi liniştea publică, 13 la Legea 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite şi 9 la alte acte normative", au transmis reprezentanţii Inspectoratului Judeţean de Poliţie Cluj.


De asemenea, poliţiştii au reţinut 16 permise de conducere, iar pentru diferite defecţiuni tehnice constatate au retras trei certificate de înmatriculare ale autovehiculelor verificate în trafic.

Totodată poliţiştii au mai constatat: "şapte infracţiuni, dintre care două de natură judiciară, una la regimul circulaţiei rutiere, o infracţiune la regimul armelor, muniţiilor, explozivilor şi substanţelor periculoase şi trei de altă natură", au mai declarat reprezentanţii IPJ Cluj.

Ultimele Stiri
abonare newsletter