Actualitate

“Înger salvator” pentru sute de persoane, la doar 24 de ani

În patru ani de când este voluntar la SMURD Cluj, Cătălin Constantinescu a văzut tragedii cât pentru o viaţă, a intervenit la multe cazuri grele şi sute de persoane sunt în viaţă datorită lui şi colegilor săi de echipă.

Cătălin Constantinescu este unul din cei 80 de “îngeri salvatori” voluntari din cadrul SMURD Cluj pe care îi coordonează cu succes. Prioritatea sa numărul 1 este salvarea vieţii altora fără să aştepte nimic în schimb, lucru destul de rar în societatea actuală, după cum spune chiar el. Tânărul clujean poate fi considerat un model pentru alţi tineri şi un exemplu de omenie şi profesionalism. Într-un interviu pentru monitorulcj.ro, tânărul paramedic voluntar vorbeşte despre cele mai emoţionante cazuri, despre încrederea pe care trebuie să o transmită victimelor şi despre importanţa voluntariatului.

Reporter: Când ţi-ai dat seama ca vrei să faci medicină şi ce te-a determinat să intri în acest domeniu?

Cătălin Constantinescu: De când eram mic mi-am dorit să fac Medicină. În clasa a VI-a m-am înscris la Sanitarii Pricepuţi pentru că îmi doream să învăţ să acord primul ajutor şi de aici a apărut primul meu gând să fac Medicina. Este o provocare să începi să ai contact cu lucrurile acestea deoarece au şi un impact emoţional asupra ta şi dacă nu şti ce să faci, de multe ori nu o să intervi chiar dacă teoria o cunoşti.

Faptul că vrei să ajuţi pe cineva fără să aştepţi ceva în schimb, un lucru rar

Rep.: Când te-ai înscris la SMURD şi de ce?

C.C.: Eram la început de drum, în anul I de facultate şi m-am gândit să fac ceva mai mult decât să merg la şcoală şi să învăţ. Am văzut că se făceau înscrieri la SMURD pentru voluntari şi am hotărât să aplic chiar dacă nu mă consideram a fi în stare să intru deoarece informaţiile cerute mă depăşeau cu mult la nivelul respectiv. Erau înscrişi 250 de oameni. Prima dată au avut loc cursuri teoretice, apoi un examen teoretic care a constat din 120 de întrebări în două ore şi după care am fost selectate 120 de persoane. Am urmat cursuri practice la centrul de formare din cadrul SMURD, după care am dat un examen practic. Bineînţeles că nu a fost foarte uşor deoarece mulţi dintre colegii mei avuseseră contact cu pacienţi, fiind în ani mai mari, ştiau anumite manopere medicale, dar am reuşit să intru şi nu regret că am ales să fac asta.

Rep: De ce voluntar?

C.C.: M-am gândit să fiu voluntar deoarece îmi oferă mai mare satisfacţie personală decât dacă aş cere ceva în schimb, să fiu remunerat. Mi se pare că faptul că vrei să ajuţi pe cineva din proprie iniţiativă, fără să aştepţi ceva în schimb, este destul de rar în zilele noastre şi în acelaşi timp dacă faci asta voluntar, o faci pentru că vrei şi atunci îţi vei da mai mult interes decât cineva care este plătit pentru treaba respectivă.

Primul caz: am urcat 10 etaje cu rucsacul de 15 kg în spate

Rep.: Odată intrat în echipa SMURD, ai avut prima intervenţie. Cum a fost? C.C.: Era dimineaţă, m-am trezit devreme cu gândul că trebuie să merg la prima gardă. Îmi era un pic teamă, bineînţeles. Am ajuns în faţa sediului SMURD, era în jur de 7 fără un sfert dimineaţa, am urcat scările să intru în sediu şi când am intrat să îmi iau echipamentul a sunat alarma de caz. Nu ştiam exact ce se întâmplă, am crezut că am declanşat eu ceva şi atunci doamna doctor mi-a spus să mă schimb repede că trebuie să mergem la caz şi deja în câteva minute eram în ambulanţă. Pe drum, paramedicul mai experimentat îmi făcea un mic instructaj despre ce o să fac eu şi i-am răspuns că am înţeles, dar imediat mi-am dat seama că uitasem complet tot ce îmi spusese şi va trebui să mă bazez pe cunoştinţele proprii.

Am ajuns în faţa unui bloc de 10 etaje şi m-am gândit că bineînţeles cazul va fi la etajul 10. Exact după cum mi-am imaginat cazul era la etajul 10. Mi-am luat rucsacul care are aproximativ 15 kilograme şi am început să urc pe scări. Am făcut asta din proprie iniţiativă fără să mă gândesc că o să obosesc. Nu l-am pus în lift, am urcat cu el pe scări şi când am ajuns la etajul 10 eram epuizat şi fizic şi psihic şi moral. Cazul nu a fost dificil, era un domn mai în vârstă care suferea de dureri toracice, l-am stabilizat şi l-am transportat la spital. La caz m-am concentrat şi am reuşit să îmi aduc aminte ce trebuia să fac.

Cazurile grave sunt multe

Rep.: Au existat cazuri grele care te-au impresionat?

C.C.: În principal am învăţat să mă detaşez emoţional de cazurile mai dificile deoarece dacă încep să implic îmi pierd şi din concentrare şi din cunoştinţe şi atunci aleg să nu mă gândesc la ce s-a întâmplat cu victima ci doar să fac cât pot de bine ca să o stabilizez şi să o ducem în viaţă la spital.

Cazurile grave sunt multe de obicei. Un caz care mi s-a părut destul de ciudat şi marcant a fost al unui domn tânăr, în jur de 40 de ani, de la Electrica. Căzuse în panoul electric şi s-a electrocutat, iar curentul electric i-a trecut pe la nivelul inimii şi a fost primul caz mai grav pe care l-am întâlnit de aceea mi-a şi rămas întipărit în minte, dar după multe intervenţii nu te mai gândeşti la gravitatea cazului. M-a marcat faptul că există şi persoane tinere care suferă accidente care duc într-un final la pierderea vieţii.

La descarcerare, asigurăm pacientul că îl scoatem teafăr

Rep: Care este cel mai important lucru care trebuie făcut la un accident cu victime încarcerate?

C.C.: Cel mai important lucru la un accident este munca în echipă şi cu ajutorul celor de la ISU reuşim fiecare să ne facem partea. Noi ne ocupăm din punct de vedere medical de pacient, îl monitorizăm şi îi menţinem psihicul. Trebuie să avem un contact permanent cu el, să îl asigurăm că totul o să fie bine, că noi îl scoatem de acolo. Pompierii, în timpul acesta desfac maşina, după care descarcerarea are loc împreună.

Cel mai important este să ştii tot timpul că victima este bine şi să o asiguri tot timpul că lucrurile vor decurge bine, uşor şi să nu îşi facă probleme, să nu se agite deoarece dacă se sperie putem agrava starea ei.

Rep: Câţi paramedici voluntari ai în subordine şi cum reuşeşti să îi coordonezi pe toţi?

C.C.: Suntem în jur de 80 de paramedici, iar acum va veni şi o generaţie nouă, în jur de 50. În principiu, avem paramedici I, II şi III. Organizarea nu este dificilă pentru că fiecare se implică şi ne ajutăm reciproc foarte mult. Cu siguranţă suntem o familie.

Doresc să urmez o specializare în ţară, nu vreau să plec

Rep: Ce vei face după terminarea facultăţii şi rezidenţiatului?

C.C.: Ceea ce m-am gândit este că vreau să rămân în continuare la SMURD, chiar dacă o să fiu medic rezident şi voi avea mai puţin timp, dar vreau să îmi dedic în continuare timp pentru SMURD. Doresc să urmez o specializare în ţară, nu vreau să plec. În străinătate, din punct de vedere financiar este mai bine, dar celelalte lucruri nu-mi sunt asigurate: familia, prietenii, cunoştinţele. Doresc să urmez specializarea Terapie Intensivă sau Urgenţe sau Chirugie.

Rep: Ce mesaj le transmiţi colegilor mai mici care vor să se înscrie voluntari?

C.C.: Le-aş recomanda cu căldură şi din tot sufletul să încerce să îşi facă curaj şi să aplice la SMURD indiferent din ce an sunt deoarece este o experienţă pe care nu cred că o mai găseşti altundeva şi cu siguranţă te ajută să te dezvolţi în cariera ta de medic mai mult decât orice altceva ai face în anii de facultate. Poţi să îţi formezi o bază practică bogată care, dacă doreşti să pleci “dincolo” te va ajuta enorm.