Actualitate

UPDATE: Oficiali polonezi, români şi maghiari găsesc "absurdă" propunerea lui Vladimir Jirinovski de partajare a Ucrainei

Oficiali polonezi, români şi maghiari au catalogat drept absurdă propunerea liderului ultranaţionalist rus, Vladimir Jirinovski, făcută Poloniei, Ungariei şi României de a-şi împărţi între ele vestul Ucrainei.

UPDATE 17:30 - Budapesta consideră "absurdă" ideea lui Jirinovski

Ministerul ungar de Externe respinge sugestia politicianului rus Vladimir Jirinovski privind împărţirea vestului Ucrainei între Ungaria, România şi Polonia şi consideră că propunerea este "absurdă", relatează MTI.

Purtătorul de cuvânt al MAE ungar a declarat că Jirinovski, liderul ultranaţionalist al Partidului Liberal-Democrat rus (LDPR), nu este membru al Guvernului de la Moscova şi, în consecinţă, Ungaria nu va răspunde acestei propuneri "absurde".


UPDATE 16: 30 - MAE român: Scrisoare este absurdă

Ministerul român de Externe a primit scrisoarea liderului ultranaţionalist rus Vladimir Jirinovski, privind împărţirea vestului Ucrainei între România, Polonia şi Ungaria, dar nu o va comenta, întrucât o consideră absurdă, potrivit unei postări pe contul de Twitter al MAE.

"Referitor la scrisoarea lui Jirinovski, purtătorul de cuvânt al MAE român precizează: Scrisoarea a fost primită de Ambasada noastră la Moscova. Propunere absurdă, nu necesită niciun comentariu", este mesajul postat, luni, pe Twitter.


MAE polonez: O propunere absurdă

Şi Ministerul polonez al Afacerilor Externe, a calificat, luni, drept "absurdă" propunerea liderului ultranaţionalist al partidului liberal-democrat rus (LDPR), Vladimir Jirinovski, făcută Poloniei, Ungariei şi României de a-şi împărţi între ele vestul Ucrainei, relatează AFP.

"O scrisoare cu o astfel de propunere a ajuns la ambasada Poloniei la Moscova", a declarat pentru AFP Marcin Wojciechowski, purtătorul de cuvânt al ministerului.


"O considerăm o mare absurditate", a adăugat el.

"Doar un spirit bolnav poate avea astfel de idei", a comentat la rândul său Tomasz Nalecz, un colaborator apropiat al preşedintelui polonez Bronislaw Komorowski.


În scrisoarea sa, liderul LDPR, Vladimir Jirinovski, a sugerat organizarea unor referendumuri, după modelul celui din Crimeea, în regiunile Ucrainei care au aparţinut altădată Poloniei, României şi Ungariei, potrivit televiziunii publice poloneze.

După un referendum organizat la 16 martie, prin încălcarea dreptului internaţional potrivit Uniunii Europene şi Statele Unite, Rusia a anexat Crimeea, considerată de Moscova drept o reunificare.

Ultimele Stiri
abonare newsletter