Actualitate

Sute de clujeni au mărșăluit pentru restaurarea monarhiei în România

Câteva sute de persoane au participat, sâmbătă, în Capitală, la Cluj-Napoca, Timişoara şi Craiova la marşuri prin care au cerut o Constituţie monarhică şi reinstaurarea monarhiei ca soluţie pentru România.

Peste 300 de persoane au luat parte, sâmbătă, la Cluj-Napoca, la un marş regal, cerând o Constituţie monarhică şi reinstaurarea monarhiei ca soluţie pentru România. Participanţii la manifestare s-au adunat în jurul orei 17.00, în Piaţa Unirii din Cluj-Napoca, având steaguri tricolore, steaguri cu însemnele Casei Regale şi fotografii ale Regelui Mihai I şi ale familiei regale, dar şi afişe cu mesaje precum "Monarhia salvează România", "Maiestate te iubim, monarhie vrem să fim", "Adunare Constituantă pentru Regatul României".

Aceștia au pornit într-un marş prin centrul Clujului şi au scandat "Regele Mihai", "Regele şi patria", "România colţ de Rai, doar cu Regele Mihai", după care s-au reîntors în Piaţa Unirii.


Preşedintele Alianţei Naţionale pentru Restaurarea Monarhiei (ANRM) Cluj, Mircea Miron, a declarat că un rege, faţă de oricare preşedinte, poate să unească un popor, să adune oamenii unul lângă altul şi acest lucru este cel mai important. „Cerem Parlamentului să formeze o Adunare Constituantă care să voteze un proiect de Constituţie monarhică. Istoria ne-a dovedit că cea mai bună perioadă a României a fost cea a monarhiei constituţionale. Numai cu un regim monarhic reinstaurat, România copiilor noştri are şansa să poată fi guvernată pe principiile dreptăţii şi echităţii", a precizat Miron, conform Mediafax.

La finalul manifestării, artişti ai Operei Naţionale Române din Cluj-Napoca au intonat Imnul Regal şi au fost lansate 1.000 de baloane roşii, galbene şi albastre în semn de omagiu şi respect pentru familia Casei Regale şi pentru Regele Mihai I.


Marşul a fost organizat de Alianţa Naţională pentru Restaurarea Monarhiei.

Ultimele Stiri
abonare newsletter