Actualitate

Transnistria cere oficial alipirea la Rusia

Deputaţii Sovietului Suprem de la Tiraspol au aprobat în unanimitate o propunere adresată Dumei de Stat şi preşedintelui rus Vladimir Putin prin care cer recunoaşterea independenţei regiunii transnistrene şi alipirea la Rusia.

Harta regiunii Transnistria din cadrul Republicii Moldova. Sursă foto: Vice.com Harta regiunii Transnistria din cadrul Republicii Moldova. Sursă foto: Vice.com

Textul adoptat mai menţionează că solicitarea a fost „în conformitate cu normele dreptului internaţional, dreptul unui popor la autodeterminare serveşte drept bază pentru deciziile politice esenţiale şi fiecare stat este obligat să respecte acest drept”.  

Implicaţiile grave

Potrivit analistului de politică externă, Christian Mititelu, dacă propunerea deputaţiilor Sovietului Suprem de la Tiraspol va fi acceptată de Moscova, aceasta ar avea implicații grave asupra Republicii Moldova, pentru că s-ar repeta scenariul din Crimeea


„Implicaţiile sunt grave, pentru că avem o repetare a scenariului din Crimeea. Nu ştim reacţia de la Moscova. Mâine vor avea loc negocieri la Geneva. Acest vot complică puţin situaţia şi nu ştiu dacă e un lucru pe care Moscova şi l-ar fi dorit în acest moment. Pentru Moldova ar însemna, dacă s-ar realiza, o desprindere a unei părţi din teritoriu, o parte care n-a ţinut de Moldova, ci a fost adăugată la ce se numea RSS Moldovenească de către Stalin. Există populaţie românească, dar care e folosită ca mijloc de a exercita presiuni asupra Chişinăului, de a-l descuraja de la orientarea spre UE şi Occident”, a declarat la Digi24 Christian Mititelu, analist de politică externă.

Potrivit acestuia, asemenea referendumuri nu vor fi recunoscute, cu atât mai mult cu cât în cazul Republicii Moldova există interes occidental în perspectiva semnării acordului de asociere şi liber schimb cu UE.

Ultimele Stiri
abonare newsletter