Actualitate

Moody's: Perspectiva ratingului României, îmbunătățită de la negativă la stabilă

Agenția de evaluare financiară Moody's anticipează că evoluția bună a indicatorilor macroeconomici din 2013 va continua și în acest an și a îmbunătățit astfel perspectiva ratingului Baa3 al României de la negativă la stabilă.

Sursa foto codrosu.ro Sursa foto codrosu.ro

Agenția de evaluare financiară a menținut ratingul României pentru datoriile pe termen lung la nivelul Baa3, iar cel pentru datoriile pe termen scurt la P-3, considerând că avansul PIB va fi susținută de creşterea exporturilor și absorbția fondurilor europene, chiar dacă consumul intern și creditarea ar putea rămâne sub nivelul anterior crizei în viitorul apropiat, se arată într-un comunicat al Moody’s, citat de Mediafax.  Ratingul Baa3 se află la cel mai redus nivel din categoria investment grade.

Agenția notează faptul că România a reușit să reducă deficitul bugetar la 3% din PIB la sfâşitul lui 2012 și la 2,3% din PIB în 2013, în pofida mai multor schimbări de guvern, respectând astfel condițiile convenite cu FMI și UE. Moody's anticipează că reducerea deficitului bugetar va contribui la stabilizarea datoriei publice, ceea ce susține decizia de îmbunătățire a perspectivei ratingului de la negativă la stabilă.

abonare newsletter