Actualitate

Prelevare de organe la Mureş. Rinichii unui bărbat aflat în moarte clinică, aduşi la Cluj

Ficatul şi rinichii unui bărbat din Covasna aflat în moarte cerebrală din cauza unei hemoragii a creierului au fost prelevate, în noaptea de marţi spre miercuri, la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Târgu Mureş, organele ajungând la pacienţi din Cluj şi Bucureşti.

sursa foto: tion.ro sursa foto: tion.ro

În cursul nopții de 29 spre 30 aprilie, la Spitalul Clinic Județean de Urgență Tîrgu-Mureș a fost realizată o prelevare de organe de la un pacient în vârstă de 48 de ani, din județul Covasna, internat la Clinica ATI în data de 25 aprilie.

Bărbatul suferise în cursul zilei de 29 aprilie o hemoragie cerebrală, incompatibilă cu supraviețuirea, fapt ce a dus la moartea cerebrală a pacientului. Familia acestuia și-a dat acordul cu privire la donarea rinichilor și a ficatului, astfel că alte trei vieți vor fi salvate prin bunăvoința aparținătorilor.


Rinichii au fost transportați imediat după prelevare de o echipă de medici specialiști la Cluj-Napoca la Institutul Clinic de Urologie şi Transplant Renal, iar ficatul în capitală, la Institutul Clinic Fundeni.

Ultimele Stiri
abonare newsletter