Actualitate
„Patriotul” Călin Georgescu s-a operat în Germania. „Cum poate să știe un doctor mai bine ca mine ce am?”, afirma el în trecut.
Călin Georgescu, cunoscut pentru discursurile sale naționaliste și viziunea sa asupra „suveranității” României, s-ar fi operat recent într-un spital din străinătate.

Deși se declara cel mai mare patriot român în viață, vlah din Valhalla și dac get-beget unic și irepetabil, Călin Georgescu pare pasionat de tot ce e occidental, scump și la modă. Nu doar că poartă exclusiv haine de firmă, din care susținătorii lui săraci nu doar cu duhul ar putea trăi în huzur un an daca le-ar vinde, dar se și tratează în străinătate, după modelul politicienilor „vechiului sistem”, pe care îi critica non-stop, scrie Aktual24 care citează informații de la România TV.
Potrivit sursei citate anterior, Călin Georgescu s-ar fi operat la menisc la o clinică din Germania.
Călin Georgescu a apărut la protestul de sâmbătă în cârje pe o scenă improvizată din Piaţa Constituţiei.
El a confirmat că a suferit o intervenție chirurgicală la menisc, explicând că piciorul său „nu mai funcționa”. Conform surselor de la România TV, intervenția a fost realizată într-o clinică din Germania, ceea ce ridică un semn de întrebare cu privire la coerența liderului naționalist, care, în ciuda promovării unui discurs suveranist, a ales să își trateze afecțiunea în afara țării.
„Cum poate să știe un doctor mai bine ca mine ce am?”
În urmă cu câțiva ani, Călin Georgescu dezaproba în mod vehement medicina și doctorii care urmează 6 ani de facultate, plus alți 7 ani de rezidențiat, la care se adaugă alți zeci de ani de specializare, susținând că nu există nimeni care știe mai bine ca el ce îl chinuie.
„Cum poate să știe un doctor, om fiind…eu mă duc în fața lui și îi spun că sufăr de ceva…mă doare asta. Cum poate să știe omul ăla mai bine decât mine?! N-are cum! Medicina a fost inventată special pentru frică!”, declarase Călin Georgescu în urmă cu mai mulți ani.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI: