Actualitate
Teatrul Puck participă la Festivalul internaţional de la Chişinău
Piesa „Dănilă Prepeleac” va fi prezentată de Teatrul de Păpuşi „Puck” din Cluj- Napoca la cea de a 8-a ediţie a Festivalului Internaţional al Teatrelor de Păpuşi de la Chişinău „Sub căciula lui Guguţă”.
Piesa „Dănilă Prepeleac”, după Ion Creangă, are scenariul, regia şi ilustraţia muzicală semnate de Traian Savinescu, scenografia de Epaminonda Tiotiu, iar în distribuţie sunt Ovidiu Crişan, Frunzina Anghel, Ramona Atănăsoaie, Călin Mureşan şi Silviu Ruşti.
„Dănilă Prepeleac este un spectacol pus în scenă în cheie proprie de Traian Savinescu, în care actorii şi păpuşile alcătuiesc o singură lume, aceea care ne duce în universul copilăriei... Un spectacol care are priză la public, viu colorat, interactiv, cu un joc actoricesc de calitate, protagonistul aducând sala pe scenă, iar teatrul fiind adus în mijlocul publicului”, se arată într-o prezentare a piesei.
Festivalul Internaţional al Teatrelor de Păpuşi de la Chişinău „Sub căciula lui Guguţă” va avea loc în perioada 13-17 mai şi reuneşte mai multe trupe din Rusia, Kazahstan, Ucraina, Bulgaria, Moldova şi România.