Actualitate

Băsescu, replică la afirmațiile lui Rogozin: ”Suntem o naţiune care a trăit între trei imperii şi suntem tot aici”

Preşedintele Traian Băsescu a declarat că îi transmite lui Dmitri Rogozin că "noi suntem o naţiune care a trăit între trei imperii" şi "suntem tot aici", adăugând că Rogozin "ar trebui să bage bine în cap" acest lucru şi menţionând că nu poate considera că este vorba de declaraţii oficiale ale statului rus.

Preşedintele a fost întrebat, duminică, într-o emisiune la Digi 24, despre declaraţiile vicepremierului rus Dmitri Rogozin, într-una dintre postările pe contul de Twitter acesta spunând: "Da, domnilor români, vă vom explica în curând totul, cine sunteţi şi ce credem despre voi".

"Rogozin este un om extrem de impulsiv, de orgolios, iar în cazul de faţă eu suspectez că a făcut declaraţiile după ce se împrietenise bine cu vreo câteva sticle cu vodcă. Este evident că nu poţi să iei în consideraţie acest tip de declaraţii. Ce să ne spună Rogozin, cine suntem? Dacă are nevoie, îi spunem noi lui cine suntem, dacă nu ştie. Şi îi pot spune eu că suntem o naţiune care a tărit între trei imperii, Imperiul Rus la răsărit, Imperiul Otoman la sud şi Imperiul austro-ungar la vest şi suntem tot aici, ei a trebui să plece de pe-aici. Ăştia suntem noi, iar Rogozin ar trebui să bage bine în cap lucrul acesta", a comentat Traian Băsescu.


Potrivit şefului statului, Ministerul de Externe "şi-a făcut treaba", replicând la aceste declaraţii, în condiţiile în care Rogozin este vicepremier în guvernul Federaţiei Ruse.

"Eu nu pot să consider că astfel de declaraţii, cel puţin până la proba contrară, sunt declaraţii oficiale ale statului rus. Este un exces, sub influenţa băuturilor alcoolice sau a nervilor sau amândouă la un loc", a menţionat Băsescu.


Preşedintele Traian Băsescu a mai declarat, duminică, la Timişoara, referindu-se la atacurile vicepremierului rus Dmitri Rogozin la adresa României, că trebuie aflat mai întâi câtă vodcă a consumat Rogozin înainte să facă asemenea declaraţii.

"La astfel de declaraţii eu nu pot avea decât o singură reacţie. Trebuie să aflăm câtă vodcă a consumat Rogozin înainte să facă aceste declaraţii. E o declaraţie lipsită total de respect faţă de un alt stat, faţă de orice altceva ce nu reprezintă Mama Rusia", a declarat preşedintele Traian Băsescu, potrivit Mediafax.


Şeful statului a adăugat că Rogozin a rămas încă la modul de gândire al stalinismului.

Întrebat, sâmbătă seară, la Arad, despre ameninţarea cu folosirea unui bombardier strategic rus, de către vicepremierul rus Dmitri Rogozin, preşedintele Traian Băsescu a spus că acesta "era nervos". "Cred că era nervos şi a vorbit gura fără el. La Rogozin nu-i nimic de mirare din punctul ăsta de vedere", a răspuns Băsescu.

Ultimele Stiri
abonare newsletter