Actualitate

Riviera Olimpului, reşedinţa de vară a clujenilor. GALERIE FOTO

Staţiuni pline de viaţă, peisaje care îţi taie respiraţia. Cine vizitează o dată Grecia va rămâne impresionat pe viaţă. Toată ţara este un întins şi prietenos litoral.

Grecia sau ţara care petrece. O destinaţie romantică, cu o istorie bogată şi petreceri nocturne tradiţionale. Aflată la intersecţia a trei mari continente, Europa, Asia şi Africa, Grecia de astăzi este o împletire a culturii sale antice cu cea a Imperiului Bizantin şi cu influenţe acumulate de aproape patru secole sub stăpânire otomană. Se află în Peninsula Balcanică, la sud de Bulgaria, Republica Macedonia şi Albania şi la vest de Turcia. Are un litoral cu plaje fine şi nisipoase, care se întinde pe o suprafaţă de 13.676 km, având ieşire la Mările Egee, Ionică şi Mediterană.

Riviera Olimpului: în vizită la zeii Greciei antice

După cum îi spune şi numele, Riviera Olimpului se poate lăuda cu o alăturare unică: plaje fine şi ape ca smaraldul de la poalele muntelui zeilor, cel mai înalt din Grecia, din vârful căruia parcă cerul şi pământul se contopesc. La graniţele dintre provinciile greceşti ale Thessaliei şi Macedoniei tronează cel mai înalt munte din Grecia, maiestuosul Olimp, sălaş al zeilor de altădată, iar la poalele sale se întind cele mai frumoase staţiuni de pe litoralul Greciei de Nord.


Paralia Katerini, Olympic Beach şi Nei Pori reprezintă perlele staţiunilor de pe litoralul Greciei de Nord şi sunt situate la aproximativ 75 de kilometri sud de Salonic. Plaje întinse, munţi înalţi şi dealuri pline de măslini şi pini oferă experienţe memorabile. Sălaşul zeilor ascunde o varietate vegetală de invidiat şi privelişti uimitoare pentrul ochiul uman. Dacă închizi ochii pentru o secundă şi simţi nisipul fin sub picioare, îţi poţi imagina că stai chiar în locul pe care Afrodita a păşit pentru prima oară din valurile înspumate ale mării sau că stai în locul din care Zeus însuşi privea cu nesaţ frumoasele muritoare.

De-a lungul fâşiilor crestate de pământ dintre Marea Egee şi Marea Ionică, cele mai vechi civilizaţii, timpuri legendare şi obiceiuri puternic înrădăcinate, se întâlnesc şi convieţuiesc alături în acest mileniu. Trecutul şi prezentul alternează la fel de spectaculos ca şi peisajul.


3,2,1 ...începe sezonul

Oficial, sezonul de plajă şi baie începe în data de 23 mai şi se încheie în a doua jumătate a lunii octombrie. Clima de aici este unică în Grecia. Munţii din apropiere te protejează şi creează o senzaţie de răcoare mai ales în timpul verii, când temperaturile sunt ridicate. Cu preţuri începând de la 100 de euro, transport din Cluj şi cazare la hoteluri de 3 stele nu există nicio scuză pentru turişti să nu profite de această ofertă. Accesul se poate face atât individual, cât şi cu autocarul, distanța față de Cluj-Napoca fiind de aproximativ 1.023 de kilometri.

Noi am ales autocarul de la Filadelfia Turism si am pornit într-un infotrip care s-a dovedit a fi minunat. Cazările la destinație pot fi făcute la vile sau hoteluri de trei stele precum Vila Oceanis, Hotel Konstantin (exclusiv prin Filadelfia Turism), Panorama Inn, Orea Eleni sau Strass, hoteluri de patru stele (Mediterranean Princess, Danai, Mediterranean sau Cosmopolitan) sau de ce nu, pentru cei mai pretenţioşi dintre noi, la hoteluri de cinci stele (Mediterranean Village şi Dion Palace Beauty & SPA).


80 de km de plajă îşi aşteaptă vizitatorii

Situată la circa 80 km sud de Thessaloniki, staţiunea turistică Paralia - cea mai dezvoltată staţiune a Rivierei Olimpului – îşi aşteaptă turiştii cu sute de unitati de cazare, restaurante şi taverne tradiţionale, baruri şi posibilităţi de practicare a sporturilor nautice. Paralia Katerini este o plajă cosmopolitană care se întinde pe mai mulţi kilometri, cu nisip curat şi ape limpezi. Întinsă ca o mare de nisip, Paralia Katerini, atrage un număr mare de turişti în fiecare vară. De aici se poate privi imaginea impunătoare a Muntelui Olimp şi muntele muzelor din Pieria.

Temperaturile sunt plăcute din mai până în septembrie sau chiar octombrie, apa fiind ideală pentru îmbăiere, cu temperaturi de 24 - 25° C. În 8 mai când am ajuns în staţiunea Paralia pe străzi domnea liniştea, care din când în când era întreruptă de sunetul făcut de muncitorii care reabilitau unele hoteluri în aşteptarea turiştilor. Chiar dacă oficial ne aflam în afara sezonului estival, turiştii îşi făcuseră deja apariţia.


Ne-a surprins numărul mare de maşini înamtriculate în România, semn că românilor nu le este străină această staţiune şi o preferă şi în afara sezonului. Extrem de amabili şi dornici să aibă clienţi, angajaţii restaurantelor şi magazinelor s-au întrecut în oferte dintre cele mai variate numai să le călcăm pragul. În limba română! Alte magazine se prezentau, inclusiv, în limba română (de exemplu, un magazin avea afişat în română faptul că vinde haine din piele naturală şi blănuri).

Olympic Beach se află la doar 15 minute de mers pe jos de Paralia. Staţiunea atrage anual un număr impresionant de turişti datorită plajelor largi, cu nisip fin, auriu. Nei Pori este o staţiune liniştită, perfectă pentru vacanţe relaxante. Are plaje largi, neaglomerate, cu nisip fin, magazine cu suveniruri şi taverne greceşti cu preparate tradiţionale.


Mii de clujeni pleacă la vară în Grecia

Potrivit datelor oficiale prezentate de reprezentanţii Filadelfia Turism “aproximăm ca 5000 de turişti din Transilvania vor alege o vacanţă în Grecia în vara acestui an”. “Avem turişti şi pentru studiouri, dar, în acelaşi timp, şi pentru 4-5 stele, all inclusive”, au precizat aceştia. Anul acesta, ofertele speciale Filadelfia Turism pentru Paralia Katerini sunt următoarele:  Vila Oceanis (trei stele)  - plecare 30 mai: 100 euro/persoană, transport inclus şi Hotel Konstantin (trei stele) intrare 17 sau 24 mai: 150 eur/pers cu demipensiune/7 nopţi, transport opţional.

Vila Oceanis este situată în centrul staţiunii Paralia Katerini la 200 de metri de plaja cu nisip. Construcţia a fost finalizată în anul 2009. Vila are 2 etaje, dispune de 10 camere duble şi 10 camere triple, mobilate şi utilate modern. Camerele sunt dotate cu baie cu duş, aer condiţionat contra cost, TV, balcon, chicinetă utilată cu frigider, plită electrică şi veselă.

Hotel Konstantin este situat la 10 metri de plajă, în imediata apropiere a centrului din staţiunea Paralia Katerini. Hotelul dispune de un restaurant, bar, salon de relaxare cu TV, plajă amenajată cu şezlonguri şi umbrele gratuite (dacă se consumă de la barul hotelului), internet wireless şi parcare. Toate cele 42 de camere au fost renovate integral, sunt doate cu aer condiţionat contra cost, TV, frigider, uscător de păr, baie proprie, wireless.

Hoteluri concepute ca mici orăşele

Cele câteva hoteluri de 4 şi 5 stele oferă turiştilor experienţe de neuitat şi dispun de toate facilităţile şi condiţiile de lux pe care cineva şi le poate imagina. Sunt situate pe suprafeţe impresionate şi cu dotări care te îmbie şi te fac să nu le părăseşti.

Hotelul Mediterranean Village este situat la poalele Muntelui Olimp, într-o locaţie frumoasă pe plaja Pieria care are nisip fin, oferind celor care petrec vacanţa aici peisaje frumoase asupra Muntelui Olimp, precum şi a Mării Egee. Hotelul oferă servicii deluxe. În cadrul hotelului se află o zonă de divertisment pentru zi şi noapte, club de noapte cu DJ, magazin, spaţiu pentru jocuri. Pentru relaxare, hotelul dispune de centru SPA, saună, sală fitness şi gimnastică şi piscine în stil lagună. Hotelul dispune şi de o plajă privată.

Mediterranean Princess se află şi el la poalele Muntelui Olimp, într-o zonă verde şi în apropiere de plaja cu nisip fin. Hotelul oferă restaurantul a la carte cu preparate specific Greciei, bar, lift, grădină întinsă cu multe flori şi palmieri, internet wireless gratuit, teren de joacă şi piscină în aer liber. Aflându-se într-o zonă liniştită şi plină de verdeaţă, hotelul este recomandat familiilor cu copii.

Hotelul Dion Palace Beauty & Spa este construit la poalele legendarului munte Olimp, lângă oraşul antic Dion, locul naşterii regelui Filip, tatăl lui Alexandru Macedon. Turiştii pot vizita siturile antice dar se pot bucura şi de soare şi apele cristaline ale mării Egee, precum şi de plajele nesfârşite. Toate camerele au în dotare balcon sau terasa cu vedere la mare, grădină sau munte. Hotelul dispune de restaurant, bar, două piscine exterioare, o piscina interioară, teren de joacă, două terenuri de tenis, masă de tenis, volei pe plajă, biliard, minimarket, rent-a-car, room service, spălătorie, gift shop, magazine, club şi o plajă privată. Centrul Spa dispune de piscină interioară încălzită, saună, masaj, peeling, sală de fitness, baie cu aburi, terapie cu ciocolata - toate contra cost.

Tarifele pentru un hotel de 5 stele încep de la 275 euro/ persoană pentru 7 nopţi de cazare în cameră dublă cu demipensiune.

Turiştii români, pe primul loc în topul preferinţelor grecilor

Turiştii români sunt foarte bine văzuţi de către greci, comparativ cu alţi turişti. Grecii sunt încântaţi de faptul că turistul român, atunci când se află în vacanţă, cheltuie o grămadă de bani, lucru care nu se întâmplă cu turişti din alte state ale Uniunii Europene. Vânzătorii sunt încântaţi că românii îşi încarcă bagajele cu suveniruri, blănuri, bijuterii, iar patronii de restaurante şi taverne sunt mulţumiţi că aceştia sunt adevăraţi gurmanzi. Românii pot intra în Grecia cu paşaport valabil şi/sau cu buletinul.

Câteva lucruri de făcut în Riviera Olimpului

Pătrunde în lumea legendară a celor 12 zei ai Olimpului printr-un popas la refugiul Stavros (910 m) de unde vei putea admira fermecătoarea panoramă a regiunii Pieria. Apoi coboară în oraşul Litochoro pentru o plimbare pe străzile pitoreşti ale acestui loc supranumit şi “oraşul de piatră”.

Grecilor le place să petreacă. De aceea, tavernele, restaurantele, barurile şi cluburile sunt pline. Pentru distracţie maximă trebuie să ajungi şi în discotecile din Paralia Katerini, Casa de la note, Omilos, DaLuxe şi Havana.

Petrece o seară minunată la restaurantul Erato Litohoro. Încearcă delicatese ale bucătăriei mediteraneene şi băuturile tradiţionale, participând la degustări de vin şi uzo.

Oferta de shopping este foarte variată. În Paralia Katerini găsim o mulţime de supermarket-uri şi magazine de suveniruri. Tot aici vei găsi peste 200 de magazine de blănuri, piele şi bijuterii. Magazinele sunt deschise zilnic între 09.00 – 13.30, iar apoi de la 17.00 până seara târziu.

Amatorii de sporturi cu motor pot închiria scutere, ATV-uri sau carturi. Staţiunea care stă cel mai bine la acest capitol este Olympic Beach. Pistele sunt bune, iar preţurile rezonabile şi care variază în funcţie de model (între 15 şi 30 de euro/zi).

Fă o plimbare pe străzile oraşului Salonic şi descoperă minunatele monumente istorice ale acestuia.

Mâncăruri de neratat

Cele mai multe terase au meniurile scrise în limbile engleză, germană, franceză, greacă, poloneză, croată şi română. Chelnerii te invită în limba română să iei loc, îşi urează poftă bună şi îţi mulţumesc că te-ai oprit la terasa lor. Odată ajuns pe Riviera Olimpului trebuie să încerci toate specialităţile culinare pe care le vei întâlni prin restaurant şi taverne: buiurdi (o varietate de brânzeturi şi mirodenii coapte în vase de lut), typiti (pastă de brânză picantă), musaca cu vinete sau souvlakia (frigărui). Poţi alege salate proaspete, toate preparate cu faimosul ulei de măsline şi o mare varietate de preparate din peşte sau fructe de mare.

Confort maxim

Filadelfia Turism a început activitatea în vara anului 2006, clienţii putând alege toată gama de pachete turistice pentru destinații diverse din România și din străinătate: sejururi, circuite, excursii, bilete de avion, asigurari etc. Filadelfia Turism face parte din grupul de firme bistriţean Filadelfia Group alături de Tabita Tour, Filadelfia Marfă, ServoPlus, DirektAsig. Filadelfia Turism este tour operator pe destinaţiile Grecia, Turcia, Bulgaria şi Israel.

Flota auto pe care o deţine este de 58 de autocare şi 25 de microbuze de ultimă generaţie. Transportul spre aceste destinaţii se face cu un autocar Mercedes din 2013, având display-uri individuale cu ieșire USB, pentru fiecare călător, la care pot fi urmărite filme sau ascultată muzică. Autocarul va beneficia și de internet wireless pe teritoriul Romaniei.

Săptămâna viitoare vă invităm să descoperiţi peninsula Halkidiki, "Mecca" turismului grec.

Ultimele Stiri
abonare newsletter