Actualitate

Pasarelă nouă peste Someş. Lucrările costă 3 milioane lei

Pietonii şi biclicliştii vor folosi o pasarelă nouă peste Someş, în zona parcului Iuliu Haţieganu, urmând ca cea veche să fie demolată.

Autorităţile locale vor construi o pasarelă pietonală nouă peste Someş, iar cea veche va fi demolată. Proiectul de hotărâre privind realizarea unei pasarele pietonale noi care să facă legătura între cartierul Grigorescu şi Plopilor va ajunge pe masa consilierilor locali în cadrul şedinţei de Consiliu Local de joi. Potrivit documentului, va fi realizată o pasarelă pietonală nouă care costă aproape 3 milioane lei, fără TVA, fondurile fiind alocate din bugetul local.

Va fi realizată cu grindă metalică şi placă din beton, cu o lungime de 72 de metri. Placa din beton va fi lată de 5,80 metri şi va avea o grosime de 20 cm. Potrivit documentului, traficul pietonal şi de ciclişti de pe pasarelă se va racorda cu traficul din zonă astfel încât acesta să se desfăşoare în condiţii de siguranţă şi confort.


Pasarela existentă va servi traficul pietonal până la finalizarea lucrărilor la pietonala nouă. “După darea spre exploatare a noii structuri, pasarela existentă va fi dezafectată. Se va urmări eventuala recuperare a tablierului metalic în vederea reutilizării acestuia în condiţii de siguranţă pe alte amplasamente”, se arată în proiectul de hotărâre.

Durata de realizare a pasarelei noi şi de demolare a celei vechi este de 5,5 luni.


În zonă va fi modernizat şi podul Garibaldi. Iniţial, podul a fost gândit cu un aspect futurist, cu arcade, dar s-a renunţat la această idee din cauză că arhitecţii din Comisia de Urbanism au considerat că nu se încadrează în aspectul general al Cluj Arena şi Sala Polivalentă. “Am avut discuţii de neoprit cu arhitecţii. Noi am vrut o structură mai modernă, inclusiv arcade, dar arhitecţii nu doresc o asemenea structură şi am mers pe mâna lor. Comisia de Urbanism a decis să meargă pe o formă clasică, la podul Garibaldi. Au spus că nu se încadrează în zona Sălii Polivalente şi Cluj Arena. Va fi un pod clasic cu balustrade, piste pentru biciclişti”, a declarat, în urmă cu câteva zile, primarul Emil Boc.

Lucrările de modernizare a podului Garibaldi vor începe anul acesta.

Ultimele Stiri
abonare newsletter