Actualitate

Preşedintele Băsescu a graţiat o femeie, mamă a cinci copii, din motive umanitare

Preşedintele Traian Băsescu a graţiat, marţi, o femeie, mamă a cinci copii, care mai avea de executat un rest de pedeapsă de doi ani şi şase luni pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, decizia având la bază motive umanitare.

Potrivit unui comunicat al Preşedinţiei, Traian Băsescu a semnat decretul de graţiere a Angelei Lican pentru restul rămas neexecutat din pedeapsa de 2 ani şi 6 luni de închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat.

Decizia preşedintelui Traian Băsescu are la bază motive umanitare.


Potrivit comunicatului de presă, Angela Lican este mamă a cinci copii, cel de al şaselea decedând la vârsta de 5 luni, în timpul în care femeia era încarcerată. Niciunul din copii nu merge la şcoală, iar familia are o situaţie materială precară, singurele venituri fiind alocaţiile copiilor şi ajutorul social.

Administraţia Prezidenţială menţionează că în prezent, Angela Lican se află în executarea pedepsei, fiind încarcerată la Penitenciarul de Femei "Târgşor", din judeţul Prahova.

Ultimele Stiri
abonare newsletter