Actualitate

Bene, după ce a dat mită 50.000 de euro lui Uioreanu: După fiecare remitere de bani aveam linişte, urmată de boicoturi şi presiuni

Omul de afaceri Ioan Bene, arestat preventiv în dosarul de corupţie al preşedintelui CJ Cluj Horea Uioreanu a declarat în faţa judecătorilor că Uioreanu făcea presiuni pentru remiterea banilor după care urma o perioadă de linişte. Acesta a recunoscut că i-a dat mită lui Uioreanu aproximativ 50.000 de euro.

„Nu am ţinut nicio evidenţă a sumelor pe care i le-am plătit lui Horea Uioreanu, însă apreciez că în total i-am remis acestuia undeva la 50.000 de euro sau poate chiar mai mult. Ce este consemnat în învinuirea ce-mi este adusă cu privire la cuantumurile sumelor de bani ce le-am remis lui Uioreanu şi periodicitatea acestor remiteri pe care le-am făcut par a fi corespunzătoare  cu modul în care s-au purtat lucrurile în realitate, fără să pot afirma cu titlu de certitudine. În acest sens mai vreau să precizez că după fiecare remitere de bani aveam o perioadă de linişte şi bună relaţie profesională după care era urmată de o nouă solicitare de remitere de bani şi eventuale boicoturi sau presiuni în derularea investiţiilor şi a contractelor ce le aveam cu instituţia judeţeană”, a declarat Bene în faţa anchetatorilor.

Ioan Bene a mai declarat că s-a simţit constrâns de preşedintele CJ Cluj Horea Uioreanu.


“În declaraţia dată în faţa judecătorului de drepturi și libertăți la fila nr. 42 inculpatul Ioan Bene a menţinut cele declarate, arătând că «este real că în mai multe tranşe am dat inculpatului Uioreanu suma de 278 000 de lei, însă arăt că am făcut acest lucru la cererea inculpatului de a folosi această sumă pentru partid, în scopuri electorale. Din această sumă personal i-am dat inculpatului în două rânduri, restul am trimis-o prin intermediul consilierului Răzvan Pop». În cuprinsul aceleiaşi declaraţii inculpatul a arătat că Uioreanu nu l-a condiţionat niciodată, însă s-a simţit constrâns, deoarece preşedintele Consiliului Judeţean era factor de decizie, iar el se temea că în cazul în care nu va da curs solicitării va avea diferite piedici în alocarea sumelor de bani”, se arată în motivarea Curţii de Apel de arestare preventivă a lui Uioreanu.

În faţa judecătorilor de la Curtea de Apel Ioan Bene a spus că „regretă nespus că a ajuns aici, regretă acest eveniment nefericit şi consideră că nu l-ar fi meritat”. Acesta a mai învederat instanţei experienţa în muncă de peste 25 de ani, timp în care a creat câteva fabrici, hoteluri, restaurante, clădiri, firme de top naţional, iar la crearea acestora nu a utilizat astfel de tehnici. De asemenea, a solicitat a se avea în vedere lipsa cazierului de această natură, a precizat că are o familie reuşită şi a solicitat a se dispune cercetarea sa în libertate sau în stare de arest la domiciliu.


Preşedintele suspendat al CJ Cluj Horea Uioreanu şi oamenii de afaceri Ioan Bene şi Vasile Pogăcean, reţinuţi de procurorii DNA pentru fapte de corupţie, au fost arestaţi preventiv, în 29 mai, de magistraţii Curţii de Apel Cluj.

Omul de afaceri Ioan Bene este proprietarul Napoca Construcţii SA, firma care care a construit noua pistă a Aeroportului din Cluj.

Ultimele Stiri
abonare newsletter