Actualitate

Concert aniversar de orgă la Biserica cu două Turnuri

Clujenii sunt invitați să participe, miercuri, 2 iulie 2014, de la ora 18.00, la un concert aniversar de orgă la Biserica Reformată cu Două Turnuri. Evenimentul are loc cu ocazia aniversarea de 180 ani de la nașterea constructorului de orgi Angster József.

Concert aniversar va fi susținut de Maria Abrudan și va avea loc în cadrul concertelor de binefacere „Concerte pentru orgă” care au ca scop adunarea de donații pentru reparearea celei mai vechi  orgi din Cluj-Napoca, cea a Bisericii Reformate cu Două Turnuri. Intrarea la eveniment este liberă.

Programul concertului aniversar de orgă va cuprinde lucrări de N. Bruhns, D. Buxtehude, G. Muffat, J. S. Bach și M. Reger.


Povestea orgii de la Biserica cu Două Turnuri

Orga barocă a Bisericii Reformate cu Două Turnuri a fost construită în 1775 de Michael Kestner, constructor clujean.

În 1941 este înlocuită cu o orgă pneumatică, iar componentele instrumentului vechi pornesc la un drum lung. Acestea ajung prima dată la Muzeul Ardelean, apoi la o altă parohie din Cluj, în Beclean și în Nimigea, unde s-a încercat reconstruirea lor, însă fără succes.


În 1991 părțile instumentului se reîntorc la locul lor de origine, unde orga așteaptă să readucă sunetul secolului XVIII.

Expoziție despre viața lui Michael Kestner

Tot la Bisericii cu Două Turnuri  are loc și o expoziție permanent despre viața maestrului constructor de orgi Michael Kestner care și-a lăsat amprenta pe aproximativ șase instrumente din Cluj și împrejurimi.


Orga Bisericii cu Două Turnuri este cea mai veche dintre intrumentele muzicale realizeate de Michael Kestner la Cluj. Aceste orgi sunt construite în stil baroc, marea majoritate pierzându-și valoarea originală din cauza restaurărilor incompetente.

Această expoziție nu reprezintă numai trecutul amar al orgii, ci ne conduce de asemenea în lumea misterioasă a instrumentului, aducând în centrul atenției creatorul și meseria acestuia care înflorea în Ardealul de demult.


Expoziția poate fi vizitată de luni până vineri între orele 9 -12 și 16 -18, și după concerte.

Ultimele Stiri
abonare newsletter