Actualitate

Spectacol folcloric la Salina Turda

Ansamblul 60 Plus a concertat din nou la Salina Turda. Evenimentul a avut loc duminică, prin astfel de activități conducerea societății care administrează obiectivul turistic dorind să ofere turiștilor, un element în plus de atracție și de petrecere a timpului liber.

Numele de “Ansamblu 60 Plus” l-a primit în primul spectacol prezentat şi exprimă faptul că media de vârstă era de 63 de ani, azi fiind de 66 ani.

Membrii ansamblului, în totalitate, sunt pensionari ce provin din diverse meserii, repertoriul practicat cuprinde melodii populare din judeţul Alba şi Ardeal. În ultimul an s-a abordat un nou gen de activitate, acela de obiceiuri tradiţionale : cununa grâului, şezătoare de pe Valea Mureşului şi obiceiuri de nuntă, justificând astfel denumirea de ansamblu.


„Ansamblul 60Plus a încântat vizitatorii Salinei nu doar cu melodii populare, dar și cu porturi tradiționale românești. Coordonatorul ansamblului, domnul Luca Aurel a declarat dupa terminarea spectacolului că ,, așa bine cum ne-am simțit la Salina și căldura cu care am fost primiți de turiști ne-a impresionat foarte mult și dorim să mai concertam și cu altă ocazie”. Amfiteatrul Salinei a fost plin, turiștii străini au fost încântați de tradițiile românești….„ transmit organizatorii spectacolului.

Oaspeții din Alba Iulia au mai fost la Turda și în luna aprilie a acestui an, unde au evoluat în cadrul programului: ”Școala altfel: Să știi mai multe, să fii mai bun”.

abonare newsletter