Sănătate

Clujul avansează în medicina pediatrică! Tișe propune noi structuri vitale.

Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Cluj-Napoca trece la un alt nivel.

Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Cluj-Napoca trece la un alt nivel | Foto: Consiliul Judetean Cluj - Facebook Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Cluj-Napoca trece la un alt nivel | Foto: Consiliul Judetean Cluj - Facebook

 

 


Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a inițiat un proiect de hotărâre care vizează aprobarea structurii organizatorice, a organigramei, a statului de funcţii şi a regulamentului de organizare şi funcţionare pentru Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Cluj-Napoca.

 


Una dintre modificări se referă la înființarea unor noi structuri în cadrul unității sanitare aflate în subordinea forului administrativ județean, respectiv:

  • Unitate de recuperare neuropsihomotorie,
  • Centru de prelevare de organe și țesuturi,
  • Centru de expertiză pentru boli rare în domeniul bolilor hepatice pediatrice rare și
  • Compartiment de Psihologie

„Clujul și clujenii merită tot ce e mai bun, în materie de sănătate. Deciziile luate au scopul de a asigura o cât mai bună organizare și funcționare a activității la nivelul instituției spitalicești, precum și de a facilita accesul micilor pacienți la serviciile medicale de care au nevoie, cât mai aproape de casă, în condiții de maximă siguranță și confort. Sănătatea rămâne o prioritate a forului administrativ județean!”, a declarat Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj.


Spitalul de Urgență pentru Copii Cluj, la standarde europene

Centrul pentru boli hepatice rare la copii vine să umple un gol critic în sistemul medical. Pacienții reali sunt mai mulți decât cifrele oficiale, cazurile rămân neraportate, iar România duce lipsă de registre naționale și de o rețea de specialiști pentru diagnostic și tratament adecvat. Familiile se lovesc constant de bariere în accesul la terapii esențiale, iar noul centru clujean va fi primul pas real spre rezolvarea acestor probleme concrete.

CITEȘTE ȘI:
Mai multe asocieri de firme, interesate de realizarea Spitalului Regional de Urgență Cluj. Valoarea lucrărilor, estimată la peste 2 miliarde lei.

În ceea ce privește Unitatea de recuperare neuropsihomotorie, aceasta va funcționa în cadrul Ambulatoriului Clinicii de Psihiatrie Pediatrică, situat pe Calea Mănăștur nr. 54 C, și va avea ca obiect principal de activitate asigurarea asistenţei medicale pentru îngrijirea pacienţilor cu deficienţe neuro-psiho-motorii.


Centrul de prelevare de organe și țesuturi este înființat în baza normativelor în vigoare, Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Cluj-Napoca fiind acreditat în domeniul transplantului, iar Compartimentul de Psihologie are ca scop centralizarea activității psihologilor de la nivelul unității sanitare. 

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Echipamente imagistice și de ATI pentru Spitalul de Urgență. Au costat peste 2,4 milioane de lei.

Echipamente în valoare de 2,4 milioane de lei pentru combaterea infecțiilor nosocomiale, la Spitalul de Urgență pentru Copii Cluj

abonare newsletter