Actualitate

Mihnea Costoiu: Nu există riscuri pentru sănătatea publică pe litoralul românesc

Ministrul delegat pentru Cercetare, Mihnea Costoiu, a precizat că nu există riscuri pentru sănătatea publică pe litoralul românesc.

Mihnea Costoiu a precizat că a cerut să fie realizat un raport cu privire la situaţia apelor marine din România, precum şi efectuarea de verificări cu privire la existenţa unor riscuri similare în zona litoralului Mării Negre, după ce autorităţile de resort din Bulgaria au semnalat un posibil risc cu privire la sănătatea persoanelor aflate pe litoral.

"Pentru moment, datele ştiinţifice cuprinse în analizele periodice arată că nu există niciun risc pentru sănătatea publică a turiştilor aflaţi pe litoral. Cu toate acestea, vom efectua verificări suplimentare, ale căror concluzii vor fi comunicate publicului în cel mai scurt timp", a declarat ministrul delegat pentru Învăţământ Superior, Cercetare Ştiinţifică şi Dezvoltare Tehnologică.


Calitatea apelor de îmbăiere din România se află permanent în atenţia autorităţilor, fiind obiectul unor analize bilunare efectuate de către Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Marină, în colaborare cu Direcţia Judeţeană de Sănătate Publică Constanţa şi Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea - Litoral.

Ultimele Stiri
abonare newsletter